|
DORU BĂDĂRĂ A doua jumatate a secolului al XVII-lea este marcata in viata culturala romaneasca de impunerea folosirii limbii romane pe toate planurile vietii spirituale. Acum limba slavona, haina culturii romanesti scrise in primele veacuri ale oranduirii feudale, ca forma "de expresie hieratica a statului voievodal cu aspectul sau de traditie sacra", va ceda locul limbii romane, devenita "forma de expresie nationala a statului boieresc". Acest fenomen de importanta majora in evolutia spiritualitatii romanesti isi are originea in evolutia structurilor social-politice interne, care, pe baza mutatiilor economice, vor conduce, acum, la expansiunea deplina a acelui regim "nobiliar", definit atat de sugestiv de N. Iorga ca "partide in jurul unor neamuri dominante" despre care de putea spune ca "nu ei sunt Domnia, ci domnia e a lor". Regim nobiliar care va aduce in primul plan al vietii de stat romanesti elementele direct interesate in acreditarea unui mijloc de expresie culturala general accesibil. Biruinta limbii romane, ca instrument general de expresie a culturii noastre scrise, nu poate fi disociata de inflorirea umanismului in tarile romane in secolul al XVII-lea. Curent inovator ce se dezvolta in cultura noastra pe baza unei evolutii specifice care va determina ca, spre deosebire de Europa apuseana, cultura romanesca sa ramana inca pentru mult timp un apanaj al boierimii si clerului. dar, prin noua forma de expresie ce s-a impus, aceasta cultura va fi deschisa unor paturi largi, care, atat in calitate de elemente creatoare, cat, si mai ales, in calitate de elemente receptoare, se vor implica tot mai profund in toate formele de manifestare culturala. Ca urmare, acum se observa o anumita diversificare a tendintelor in viata spirituala, o largire a sferelor de preocupari culturale, reflex direct al interesului pentru cultura in sanul societatii romanesti. Intr-un lung si larg contact cu umanismul european, invatatii romani au stiut sa-i adopte ideile in functie de momentele prielnice pentru poporul lor, ce se afla implicat in realitatile politice ale sud-estului european, unde avea un rol bine determinat. Aceasta stiinta a optiunii nu poate fi straina de implicarea directa a carturarilor romani in viata social-politica a vremii, dupa cum selectivitatea in adoptarea unor sugestii culturale straine vorbeste elocvent despre maturitatea culturii pe care ei o reprezentau. Specificul umanismului romanesc se manifesta in caracterul sau militant, el fiind pus in slujba intereselor sociale romanesti prin demonstrarea latinitatii si unitatii de neam a romanilor, ca si prin eforturile sustinute de a da carti in limba poporului, adresate "intregii semintii romanesti", se contribuia astfel in mod decisiv la depasirea stadiului de cultura a initiatilor pe care folosirea unei limbi straine (slavona) o conferea culturii feudale romanesti. Venind in contaxct cu umanismul european prin mai multe filiere, umanismului romanesc nu i-au fost straine nici una din formele de manifestare a acestui curent de gandire. Nu trebuie omis nici faptul ca, in cadrul contactelor spirituale, cultura romanesca a evoluat in contextul cultural mai larg, creat in sud-estul Europei de renasterea ortodoxiei prin cultura "renasterea caracterizata prin umanismul religios, care corespundea in Rasaritul ortodox unei etape inovatoare in evolutia mentalitatilor si deschidea calea unor premise ale laicizarii culturii noastre". In cadrul efortului de raspandire a cartii tiparite in limba romana, efort ce constituie una din caracteristicile umanismului romanesc, un rol deosebit a acestei arte de la mijlocul secolului al XVII-lea, ea a cunoscut in tarile romane un scurt hiatus, fiind reinviata in a doua jumatate a secolului de vladici carturari ca Dosoftei sau Varlaam. Productia centrelor tipografice romanesti, ca si operele romanesti aparute in oficine din afara hotarelor tarilor romane, au fost cu exactitate inregistrate in Bibliografia romaneasca veche pentru perioada 1508-1830. Dar, asa cum observa, pe buna dreptate, profesorul Dan Simonescu in prefata tomului IV al acestei prestigioase lucrari: "viitoarele descoperiri de alte carti romanesti vechi vor indreptati si de acum inainte actualitatea mereu vie a asa ziselor contributii la Bibliografia romaneasca veche, caci doar spiritualitatea romaneasca n-a produs intre 1508-1830 numai 1526 opere tiparite, cate erau cunoscute in 1936, cand se termina tiparirea tomului III, nici 2017 cate se cunosc azi, cand terminam acest volum cu adaugiri". Previziunea, bazata pe o inalta exigenta profesionala si acribie bibliofila, s-a adeverit si astfel, de la incheierea lucrarilor la tomul al IV-lea al Bibliografiei romanesti vechi si pana in prezent, noi si noi identificari de carti romanesti vechi s-au facut si continua sa se faca in toate colturile tarii. Contributiile de pana in anul 1973, insumand 173 de titluri noi, au fost adunate intr-un volum, iar dupa aceasta data noile identificari au fost publicate in diverse reviste de circulatie restransa si cu profiluri destul de variate, fapt ce este de natura sa ingreuneze munca de identificare in continuare. Mergand pe linia firesc ascendenta de imbogatire continua a documentelor tipografice, ce dovedesc bogatia si mobilitatea vietii culturale romanesti in secolele trecute, prezentam o editie necunoscuta a celebrei Psaltiri in versuri tradusa de Dosoftei si tiparita la Uniev in 1673. Lucrarea a fost recent identificata in colectiile Bibliotecii Centrale Universiatre din Bucuresti si provine din generoasa donatie facuta Bibliotecii Fundatiei Universitare Carol I de Ioan I. Movila, jurist, colectionar de arta si bibliofil. Avem de-a face cu un volum de 4o, de 6 file numerotate, 250 file numerotate cu greseli (1-16; 18-20; 22; 21; 24; 23; 25-27; 26; 29-84; 81; 86-119; 130; 132-156; 146; 158; 156; 160; 158; 162; 160-179; 182; 181; 180; 183-186; 188; 188-246; 47; 248-262; 262-265) si 1 fila numerotata la sfarsit. Volumul are signatura (). Este tiparit cu caractere chirilice negre de 3 marimi; pentru titlu, titlul deicatiei, titlul cuvantului catre cititor si titlul primului psalm s-a folosit si cerneala rosie. Titlul, tiparit cu negru si rosu, este: PSALTIREA/ Bljennago Prrca i Taria/ DAVIDA/ din Grceste in Limba Rumania/asca prin stihuri Tlacuitta./ Trudoliubiem Chir Dosothea Mi/tropolitul Moldovei./ V Monastiru Unevskoma/tipomizdasia v leat
Pe verso-ul filei de titlu, intr-un chenar de elemente florale, deosebit de cel din editia cunoscuta, se afla stema Moldovei identica cu cea din editia descrisa in Bibliografia romanesca veche, dar diferita de cele imprimate anterior la Iasi. Stema este flancata de initialele:
Deasupra stemei se afla tiltul: Stihuri in stema Dommniei/ MOLDOVENESTI iar dedesubt versurile:
Capu de bour fiindu tare Arati putearia celui mare Acesta chip de buoru Mult au biruit fara numiru (Fig. 2 a/b)
care sunt, de fapt, cele ale mitropolitului Varlaam publicate sub stema Moldovei in lucrarea Sapte taine. Ele confera un element de deosebire neta fata de editia cunoscuta pana acum, unde "Stihurile la luminatulu Gherbu a tarii Moldovei" sunt o creatie a mitropolitului Dosoftei, fiind apoi repetate cu mici modificari si adausuri in toate tipariturile sale ulterioare. In prefata-dedicatie textele propriu-zise sunt identice pe exemplarul din editia pe care o prezentam, lipsind insa reclama de deasupra textului
 , ce apare in editia cunoscuta Bibliografiei romanesti vechi la f./2/v, /3/, /3/v. Semnatura de la sfarsitul dedicatiei, in editia cunoscuta, este in limba romana fiind insotita de numele lui Simeon tiparnic. In editia pe care o prezentam acum semnatura apare in slavona:
 numele tipografului. (Fig. 3 a/b). In continuare, la f.[4]v, deasupra titlului
 , frontispiciul este total deosebit in cele doua editii; astfel, pe cand in editia cunoscuta gasim un frontispiciu mai mic decat latimea filei, format din 17 triunghiuri de elemente florale asezate in sir orizontal - doua cate doua si baza la baza, afara de cel din mijlocul randului de jos, care are deasupra o cruce (Fig. 4b) - in editia pe care o prezentam frontispiciul este format din trei siruri diferite de elemente florale asezate paralel si care se intind pe toata latimea filei (Fig. 4a). Letrina de pe aceasta fila este si ea deosebita de cea din editia cunoscuta si este imprimata cu rosu. Un alt frontispiciu deosebit in cele doua editii este cel de la f.1. In timp ce in editia nou descoperita el are in centru Cina celor trei ingeri la stejarul din mamvri incadrata in elementele florale, in editia cunoscuta ei il prezinta intr-un cadru floral pe Isus hristos in picioare tinand in mana stanga un steag cu cruce, iar cu mana dreapta bincuvantand. In continuare, pana la f.8v cele doua editii sunt identice in ceea ce priveste textul, punerea in pagina, tiparul, ilustratia si elementele decorative, la f.8v a editiei nou identificata, in dreptul randului 13, in chenarul marginal, apare insemnarea prescurtata
 (slava), care nu exista in editia cunoscuta anterior. Alte deosebiri privesc grafia unor cuvinte. Astfel, in editia pe care o prezentam la f.12v randul 18, avem grafia desa **, pe cand in unele exemplare din editia cunoscuta exista grafia dera, evident o greseala de tipar; la fel si pe fila numerotata gresit 23v (dupa fila 20), randul 10, unde in editia pe care o prezentam apare grafia cariai, pe cand in unele exemplare din editia cunoscuta anterior se gaseste grafia carai; la fila 33, in editia pe care o prezentam se afla grafia iai, pentru ca pe unele exemplare ale editiei cunoscute anterior sa vedem grafia gresita ia; la fila 40v, randul 4, in editia pe care o prezentam observam grafia altora, pe cand unele exemplare ale editiei cunoscute pana acum intalnim grafiile iltora; la fila 102 in editia pe care o prezentam sesizam signatura
 care nu este trecuta pe fila respectiva in cele mai nulte exemplare din editia cunoscuta anterior; la fila 103v, randul 6, apare urmatoarea spatiere tipografica cumtîsa/ / vine, iar in editia cunoscuta ea este cum/ /tî/ savine; la fila 103v, randul 5, in editia pe care o prezentam se poate vedea grafia
 , pa cand in editia cunoscuta sa gasim grafia
, la fila 105v, randurile 17-18, reprezentand versurile 61-62 din Psalmul 67, catisma 9, in editia pe care o prezentam sunt:
Muntele Vasanul munte cu naltîme, Ceare, pregiur sine magur cu grasîme,
pentru ca pe unele exemplare din editia cunoscuta ele sa fie:
Muntele vasanul muntele de lapte Ceare pregiur sine multe maguri nalte
la fila 114, randul 1, in editia pe care o prezentam putem observa grafia
 , pe cand in unele exemplare din editia cunoscuta anterior sa remarcam grafia
 Dupa compararea exemplarului descoperit de noi cu exemplarele cunoscute anterior. Putem afirma, pe baza deosebirilor constatate, ca Psaltirea in versuri a cunoscut doua editii diferite, tiparite ambele la Uniev in anul de la facerea lumii 7181. O editie cuprinzand acele exemplare identice cu exemplarul descoperit la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti si o alta editie cuprinzand exemplarele identice cu acela descris in Bibliografia romanesca veche. Diferentele constatate, atat in ceea ce priveste continutul cat si forma, inlatura cu totul, dupa opinia noastra posibilitatea de a ne afla in fata unei simple continuari de tiraj, ipoteza in care am avea de a face cu mici deosebiri in imprimarea unor cuvinte sau plasarea diferita a unor mici ornamente tipografice, stiut fiind faptul ca o continuare de tiraj se obtine prin folosirea primului zat si, in asemenea conditii, deosebirile pot fi numai accidentale. Cu toate acestea, nu se poate exclude in conditiile intervalului mic de timp care separa cele doua editii, folosirea unei parti din materialul tipografic de la o editie la alta asa cum este cazul cu placa xilogravurii Taru Dav/id/, semnata de Tim Cotowski12 reprodusa in ambele editii la fila 6v, cu o parte din ornamentele tipografice sau cu cea mai mare parte din majusculele folosite la imprimarea textului. De asemenea, pornind de la existenta in unele exemplare ale editiei cunoscute pana acum a unor grafii sau expresii proprii editiei nou descoperite, putem presupune ca, dintr-un motiv sau altul, un numar de exemplare sau caiete tipografice ale acestei editii nou descoperita si care vom demonstra ca este prima, au ramas in tipografia de la Uniev si au fost apoi folosite ca atare, prin incorporare in editia urmatoare in continuarea filelor culese din nou pentru aceasta. Exemplarul descoperit la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti nu este singura dovada desi peremptorie,a existentei acestei editii din Psaltirea in versuri necunoscuta pana in prezent cercetatorilor vechii noastre culturi. O alta dovada este constituita de un exemplar al operei in discutie aflat in colectiile Bibliotecii Centrale de Stat, caruia incomplet fiind, i s-au inlocuit fila de titlu si filele cuprinzand prefata-dedicatie cu copii manuscrise. Aceste copii au fost realizate dupa un exemplar identic cu cel descoperit de noi. In copiile manuscrise, in afara catorva grafii putin deosebite fata de textul imprimat ce se pot observa in prefata-dedicatie, care fiind mai lunga a permis copistului sa se lase furat de obisnuintele ortografice ale timpului sau, singurul element care atrage atentia este lectiunea evident gresita a slovei
 (pocoi) din anul
 , slab imprimat in textul tiparit, pe care copistul o vede k(caco) obtinand anul
 si afirmand ca urmare in nota adaugata pentru eventualii cititori necunoscatori ai limbii slavone "De la zidirea lumii 7121. De la Hs. 1613" (Fig.5). Interesant ni se pare faptul ca cel ce a copiat textul a incercat sa sugereze existenta chenarului-poarta din exemplarul ce i-a servit ca model printr-o reprezentare schematica a acestui element decorativ. Fidel modelului sau, copistul va incheia prefata dedicatie cu reproducerea formulei de salut in limba slavona, formula proprie editiei nou descoperita, In josul ultimei pagini manuscrise se noteaza: "S-au scris cu mana dupa izvodul cel asemenea in tipari gasit la alta de acest feali de Psaltire de Ioan Popescu paroh la Bretcu si Protopop Haro ... 16 iunie 1831" (Fig.6), oferind astfel o pretioasa informatie despre existenta si circulatia acestei editii. Completarilor manuscrise amintite fie ca nu li s-a acordat nici o atentie fie ca mai curand un posesor ulterior, ceva mai bine informat in probleme de bibliografie romanesca veche socat probabil de noutatea informatiilor cuprinse in fila de titlu precum si de anul copiat gresit, nu a acordat credit celui care a completat initial textul si a procedat in recopierea filelor lipsa dupa un exemplar identic cu cel descris in Bibliografia Romanesca Veche, anexandu-le in continuarea primelor copii.
Existenta a doua editii dintr-o lucrare, aparute in aceeasi localitate in cursul unui singur an, ridica cercetatorului probleme legate de motivele ce au determinat aparitia lor intr-un interval atat de scurt, ordinea in care ele au fost tiparite, precum si de eventuala lor datare. Pentru a incerca sa raspundem la intrebarile puse ne putem sprijini pe informatiile furnizate de: manuscrisul autograf al Psaltirii in versuri pastrat la Biblioteca Academiei R.S.R., scrisoarea din 26 ianuarie 1671 adresata de Gheorghe Duca Stavropighiei din Liov, si bineinteles, pe cele doua editii de discutie. Din coroborarea informatiilor furnizate de diversele surse amintite se poate imagina, cu sanse de acreditare, drumul parcurs de opera in discutie de la manuscris la textul tiparit si, o data cu aceasta, motivatia demersului editorial ce ne-a oferit doua editii dintr-o opera majora a culturii romanesti in framantata perioada de istorie romanesca din cea de a doua jumatate a secolului al XVII-lea, perioada aflata din punct de vedere cultural sub semnul umanismului. Se pare ca drumul spre tipar a inceput inca din anul 1671, atunci cand Gheorghe Duca se interesa prin scrisoarea din 26 ianuarie, mai sus amintita, de pretul la care tipografia Stavropighii din Liov ar fi dispusa sa ii imprime 400 de psaltiri si 200 de cazanii in limba romana de caractere chirilice, destinate "poporului care nu stie slavoneste", anuntand, cu aceasta ocazie, si trimiterea textului psaltirii ce urma sa fie imprimata. Textul trimis este considerat de N. Iorga a fi cel al Psaltirii in versuri tradusa de Dosoftei, marele istoric nu staruie insa in a oferi o argumentatie acestei actiuni. Ni se pare ca discutia se poate relua cu influente benefice asupra incercarii de a defini cat mai exact, complexul editorial, conturat de descoperirea noii editii a Psaltirii in versuri. Este cunoscut faptul ca manuscrisul operei in discutie a fost dedicat de traducatorul sau lui Gheorghe Duca, mai putin s-a insistat pe momentul dedicatiei, moment ce in actuala conjunctura ni se pare foarte important. Credem ca dedicatia a fost facuta, probabil, spre finele anului 1670, fiind semnata inca "Dosoftei smeritul episcop al Romanului". Supozitia se poate sustine si pe baza interpretarii unor informatii pe care insusi Dosoftei le da spre procesul de elaborare al acestei opere, el afirma, pe fila de titlu a editiei cunoscute pana in prezent, ca Psaltirea a fost "pre versuri tocmita in cinci a/n/i cu osardie mare", dupa ce, in prealabil, a fost "cu lunga osteneala in multi a/n/i socotita si cercata prin sfintele carti". Inseamna ca, daca admitem anul 1670 ca punct final al muncii de versificatie, putem considera, dupa afirmatia mai sus citata a lui Dosoftei, ca ea a inceput aproximativ in 1665-1666 si daca luam in considerare si faptul ca traducerea s-a facut cu "lunga osteneala" si a necesitat sa fie "multi a/n/i socotita si cercata prin sfintele carti" putem sesiza dificultatile pe care le-a intampinat traducatorul in gasirea si redarea in limba romana a sensurilor originalului. Greutatile intampinate in timpul traducerii, de el un prelat invatat, i-au sugerat ideea sa pregateasca pentru cititori deslusirile ermeneutice necesare, deslusiri pe care, asa cum declara in Cuvant catre cititori, l-a solicitat viitorului Patriarh al ierusalimului Dositei, in timpu; vizitei sale la Iasi in 1664 pe cand era arhidiacon al Patriarhului Nectarie. Ni se pare posibil sa admitem solicitarea acestor deslusiri inaintea trecerii la versificatie, atat pentru faptul ca necesitatea lor a fost sesizata de Dosoftei, asa cum dupa cum arata, in momentul traducerii, ea nefiind legata de forma de prezentare, vers sau proza, a textului davidic, ci de continutul sau, cat si datorita faptului ca, daca am socoti solicitarea lor la sfarsitul versificarii, am impinge inceputul acestei opere prea mult in urma pe la mijlocul deceniului al saselea al secolului, atunci cand nici varsta, nici preocuparile lui Dosoftei nu credem ca fac posibila abordarea uni astfel de proiect. Iar daca socotim ca indicatiile au fost cerute inainte de a se incepe traducerea, folosind aceleasi elemente de calcul, ajungem la data de incheiere propusa initial, cu observatia ca perioada ramasa pentru traducerea proprpiu-zisa ar fi cam mica, circa 2-3 ani. Admiterea anului 1670 ca moment al dedicarii manuscrisului Psaltirii in versuri lui Gheorghe Duca face posibil ca la 26 ianuarie 1671 acesta sa se fi aflat in posesia unui text in limba romana pe care sa-l poata trimite la Liov spre tiparire. Cert este ca, la scurta perioada dupa aceasta, in iulie 1671 invatatul Episcop de Roman va fi ridicat de Gheorghe Duca in scaunul mitropolitan. Astfel Dosoftei, care avea pe atunci 47 de ani devenit detinatorul puterii spirituale supreme in tara si dispunand de importantele resurse economice ale mitropoliei, va capata posibilitatea sa isi creeze o extrem de favorabila pozitie pentru abordarea vastului sau program de traduceri, program cu fundamentale implicatii in devenirea spirtualitatii romanesti. Dar dincolo de aceasta ispititoare cocncordanta intre dedicatia manuscrisului, scrisoarea lui Gheorghe Duca catre Stavropighia lioveza si inaltarea in scaunul mitropolitan a lui Dosoftei, elementele ce par ca se leaga intre ele, sunt si alte imprejurari si fapte ce par sa sustina asertiunea lui N. Iorga privitoare la trimiterea manuscrisului Psaltirii in versuri spre imprimare. Aceste imprejurari sunt constituite de situatia deosebita, in secolul al XVII-lea, a bisericii ortodoxe ce se vedea confruntata cu o puternica actiune de penetratie a diferitelor culte reformate si a catolicismului contrareformei, penetratie, care, daca nu ar fi fost contracarata prompt si eficient, nu s-ar fi marginit si nu ar fi putut sa se margineasca, in conditiile politice din sud-estul Europei, numai la o chestiune dogmatica sau alta, ci ar fi avut implicatii mult mai profunde in sfera structurilor politice sau chiar nationale, din acesta parte a Europei. In atari conditii ni se pare putin probabil ca textul trimis la Liov spre tiparire, si despre care scrisoarea din 26 ianuarie 1671 spunea in mod categoric ca era in limba romana, sa fie cel al unei Psaltiri tiparita anterior in Transilvania, editii care fiind lipsite de binecuvantarea formala a unui vladica ortodox putea, eventual, trezi banuieli de eterodoxie. Situatia ar fi fost inacceptabila pentru o carte a carei tiparire urma sa fie finantata de un domn al Moldovei, care alaturi de Tara Romaneasca, juca un binecunoscut rol de bastion al formelor de gandire si civilizatie nemusulmane din sud-estul european, si care deci, nu putea admite nici o sugestie doctrinara de sorginte apuseana intr-o lucrare aparuta sub patronajul sau, de aici o mare grija pentru problemele mentionate. In acest sens trebuie sa nu uitam ca ne aflam intr-o epoca de bogata activitate sinodala, activitate in care prezenta romaneasca a fost remarcabila, astfel incat problemele erau inca vii in capitala Moldovei si nu puteau sa nu fie in atentia lui Gheorghe Duca, ce se voia un continuator al lui Vasile Lupu, probabil si in planul relatiilor cu biserica rasariteana. Trimiterea manuscrisului Psaltirii in versuri la Liov ar putea ridica problema recuperarii sale in vederea realizarii editiilor de la Uniev. Problema ni se pare totusi secundara, ea gasindu-si doua posibile rezolvari, fie prin existenta mai multor copii, pentru ca manuscrisul pastrat este evident realizat de un copist si poarta interventiile ulterioare ale lui Dosoftei, fie ca el l-a putut recupera cu usurinta datorita atat pozitiei sale oficiale, cat si relatiilor cu unchiul sau Chiriac Papara, fost epitrop al scolii Stavropighiei din Liov, pentru care Dosoftei, la randul sau, va interveni ulterior pe langa Patrarhul Ioachim al Moscovei, in vederea protejarii sale impotriva persecutiilor episcopului unit Iosif Sumleanski. Mult mai importanta ni se pare intrebarea: de ce optiunea pentru o psaltire versificata? Psaltirea in proza este folosita in practica liturgica orotdoxa, dar cea in versuri nu este admisa in cult, considerandu-se a nu fi cunoscuta traditiei. Raspunsul la intrebare, raspuns care ar face plauzibila, prin motivatia intrinseca, ipoteza trimiterii textului Psaltirii in versuri la Liov spre imprimare si care ar justifica in acelasi timp interesul fata de cele doua editii de la Uniev, are mai multe surse: ansamblul operei lui Dosoftei, textul in discutie, anumite aspecte ale vietii religioase din aceasta perioada. Ansamblul operei lui Dosoftei este marcat de consecventa cu care mitropolitul urmarea consacrarea limbii poporului in serviciul liturgic, conscrare inteleasa de el in perspectiva mai larga a unui dorit progres cultural, menit sa faca accesibila cartea adresata tuturor romanilor, careia ii atribuia un rol important ca mijloc de edificare a constiintei nationale. In acest sens Dosoftei si-a stabilit o adevarata strategie editoriala, si debuta in chip firesc cu o carte din categoria celor de lectura si indrumare religioasa. El se situa astfel, pentru inceput, in cadrele mai generale de traducere in limba poporului a cartilor exegetice, fenomen acceptat de acum de lumea ortodoxa, pentru ca, in timp, o data cu intarirea pozitiei sale, sa traduca in limba romana si sa impuna in folosinta cartile de baza ale cultului, Liturghierul si Molitvelnicul, facand astfel ca pentru prima data, in spiritualitatea ortodoxa si intr-o tara ce nu aderase la Reforma, limba poporului sa capete consacrarea liturgica, fenomen de importanta fundamentala pentru evolutia civilizatiei romanesti. Alegerea s-a oprit asupra Psaltirei, carte de mare audienta in cultura noastra feudala, ea a cunoscut in intervalul 1508-1830, 96 de editii, care, permitandu-i lui Dosoftei sa-si realizeze chemarea poetica, corespundea in fapt cel mai bine intentiei sale. Traductorul declarand in prefata-dedicatie a acestei carti de "intentie poetica" ca: "precum am putut mai frumos, am tilcuit s-am scris... sa poata trage hirea omului catre cetitul ei" ne dezvaluie limpede intentia sa de a contribui la edificarea unui cadru aperceptiv, propice receptarii la un nivel de intelegere superior a anumitor texte ale spiritualitatii sud-est europene, a caror traducere in limba romana devenise o necesitate stringent resimtita. Gasim, in acelasi timp, in aceasta declaratie a traducatorului si o anumita reflectare a consceptului umanist referitor la rolul autorului in formarea publicului cititor. In sfarsit, optiunea pentru forma versificata a psaltirii isi gaseste un sprijin in replica ce se impunea data infiltratiilor eterodoxe care apar in aceasta perioada prin canalul rugaciunilor in versuri ce se raspandesc acum in Transilvania si carora psalmii versificati, cu maestrie poetica si acuratete dogmatica de Dosoftei, li se puteau opune cu succes. In contextul amintit credem ca se poate retine ideea potrivit careia prima incercare de a publica Psaltirea in versuri dateaza din anul 1671, precum si aceea ca sunt argumente suficiente care sa ilustreze interesul pentru cartea in discutie, interes ce ar putea justifica aparitia ei in doua editii. Tratativele cu Stavropighia din Liov nu au avut succes, si in conditiile crizei interne provocate de rascoala lui Hincu si Durac, si a campaniei turcesti impotriva Camenitei, campanie care avea sa-i aduca mazilirea, Gheorghe Duca nu a mai avut posibilitatea sa se ocupa de initiativa sa editoriala. La 20 august 1672 Stefan Petriceicu este ales domn al Moldovei in locul lui Gheorghe Duca. In conditiile aratate hotaraste Dosoftei sa demareze programul sau de traduceri si ca atare purcede la editarea pe speze proprii a Psaltirii in versuri, aceasta opera de profunda si indelungata elaborare intelectuala a carui rol in programul sau editorial l-am subliniat. Publicarea se va realiza la Uniev, in tipografia manastirii ortodoxe de acolo, inca un indiciu, credem noi, ca proiectul editiei de la Liov a lui Gheorghe Duca nu s-a realizat datorita probabil pretentiile materiale exagerate ale Stavropighiei lioveze. In conditiile in care imprimarea se face pe spezele lui Dosoftei intelegem de ce domnitorul Stefan Petriceicu nu apare pe fila de titlu a acestei editii din care face parte si exemplarul descoperit la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti. Raporturile politice interne evolueaza in acest timp si Stefan Petriceicu domnul, pe care cornica ni-l infatiseaza ca "om bland si slab la domnie", se va intalni cu Dosoftei pe pozitia unei ferme orientari anti-otomane si filo-polone. Animat de un patriotism fierbinte, mitropolitul-poet se va afla cu toata convingerea celor ce vor lupta impotriva apasarii turcesti. Aceasta orientare politica isi va gasi o posibilitate de reflectare chiar si in traducerea si versificarea psalmilor, acolo unde textul davidic canta victoriile asupra vrajmasilor sau deplange umilintele vechilor evrei, traducatorul afla un prilej admirabil ca printr-o licenta poetica, ce ii permite sa vorbeasca de crestini inainte de Hristos, sa dea glas simtamintelor sale si astfel apare identificarea pagan-turc si evreu-crestin (moldovean). Dar optiunea lui Dosoftei nu este numai una de ordin intelectual ci este una directa, angajata, mitropolitul aflandu-se alaturi de Stefan Petriceicu in tabara lui de la Hotin inca de la 20 iunie 1673 iar dupa lupta din 10-11 noiembrie impotriva polonezilor, lupta in care domnii romani au tradat pe turci, si dupa retragerea luiStefan Petriceicu din decembrie 1673 de la Movila Rabiiei el il va urma pe acesta in exilul sau polonez. Apropierea dintre cei doi va fi atat de stransa incat in pofida sprijinului pe care Gheorghe Duca l-a acordat lui Dosoftei, atat prin ridicarea lui in scaunul mitropolitan cat si prin sprijinirea intregii sale activitati editoriale, atunci cand, dupa asediul Vienei, Stefan Petriceicu va reveni in Moldova pentru a reocupa tronul, Dosoftei va fi alaturi de el. Astfel, la 1 ianuarie 1684, deci inaintea capturarii lui Gheorghe Duca de catre potgheazul capitanului Bainski la 4 ianuarie 1684, mitropolitul se afla in fruntea semnatarilor unei petitii adresate tarilor Rusiei in numele lui Stefan Petriceicu, a clerului si a boierilor prin care se solicita ajutor impotriva turcilor, Dosoftei va pleca de altfel in fruntea unei delegatii pentru a sustine aceasta cerere astfel, incat il vom gasila 3 martie 1684 la Kiev, oprit in drumul sau spre Moldova de carantina declarata, el raspunzand acolo la intrebarile puse in legatura cu scopul calatoriei sale. In conditiile acestei apropieri politice si flatat de dedicatia lui Dosoftei de pe editia intaia a Psaltirii in versuri, Stefan Petriceicu hotaraste, probabil, sa sustina financiar reeditarea acestei lucrari, pe care Dosoftei nu a putut, presupunem sa o editeze intr-un tiraj convenabil. Acest lucru va impune o noua redactare a filei de titlu, in care acuma trebuia inclus si numele celui ce finanta noua editie, astfel incat, textul amplificandu-se, se va renunta la frumoasa xilogravura ce orna, dupa cum am aratat, fila de titlu a editiei anterioare. In intervalul de timp ce separa cele doua editii Dosoftei a compus si primele sale "stihuri la... gherbu tarii" pe care le include in editia cea noua in locul celor lui Varlaam. Din datele prezentate putem trage concluzia ca exemplarul descoperit de noi face parte din prima editie a Psaltirii in versuri, iar exemplarele cunoscute Bibliografiei romanesti vechi fac parte din cea de a doua editie. In privinta datarii fiecarei din cele doua editii, trebuie sa pornim de la observatia ca ambele sunt datate in sistemul erei bizantine la 7181 si, avand in vedere ca in acest sistem cronologic, anul incepe la 1 septembrie, cele doua editii trebuiesc plasate in timp in intervalul 1 septembrie 1672 - 31 august 1673 Prima editie din Psaltirea in versuri a aparut probabil fie la sfarsitul anului 1672, lunile noiembrie-decembrie, nu mai devreme, avand in vedere ca initiativa editarii a fost luata dupa mazilirea lui Gheorghe Duca, si luand in calcul timpul necesar pentru tratative, trimiterea textului manuscris la Uniev si tiparirea lui, fie, mai degraba, la inceputul anului 1673, lunile ianuarie-martie, daca pe langa cele deja amintite tinem seama si de situatia neprielnica oricarei initiative culturale ce a domnit in Moldova pana la 20 octombrie 1672, data la care incepe retragerea armatei turcesti participanta la luarea Camenitei. Pornind de la aceleasi elemente cronologice, precum si de la evenimentele politice interne si externe ale momentului, putem presupune ca o a doua editie a aparut in vara anului 1673, probabil in lunile iulie-august. Intervalul dintre cele doua editii fiind marcat de apropierea politica dintre Dosoftei si Stefan Petriceicu, apropiere despre care am vorbit anterior si care a facut posibila aceasta a doua editie. Deosebit de importanta ni se pare aceasta prima editie prin informatille pe care le aduce privind limba dupa care s-a realizat traducerea lucrarii. Adesea, pe fila de titlu a editiei intaia din Psaltirea in versuri se afirma clar: "din Greceste in Limba Rumaneasca pre stihuri Tlacuitta". Daca asociem informatia amintita cu afirmatia pe care Dosoftei o face in Psaltirea slavo-romana, aparuta la Iasi in 1680, si a carui text romanesc in proza, tradus probabil mult inaintea tiparirii, a constituit dupa unii cercetatori unul din izvoarele folosite pentru realizarea editiei versificate, afirmatie careia "s-au talmacit de pe izvodulu lui S-tii Ieronim, carile-i elineste, si latineste, si evreieste", ni se par foarte posibil ca Dosoftei sa fi realizat traducerea sa dupa o editie in limba greaca a Vulgatei. Folosirea Vulgatei a fost demonstrata de H. Misterski care, comparand Psaltersz Dawidow a lui Jan Kochanowski, tradusa in mod cert dupa una din cele mai vechi editii ale Vulgatei, cu Psaltirea in versuri si cu textul Vulgatei, ajunge la concluzia surprinzatoare ca unele expresii, din acest izvor comun pentru cele doua traduceri, care nu apar la J. Kochanowski, considerat de foarte multi cercetatori ai culturii noastre vechi ca izvorul principal al lui Dosoftei, vor fi gasite in traducerea romaneasca care astfel ramane mai fidela textului original, deci Vulgatei. Asertiunea ni se pare cu atat mai intemeiata, daca staruim putin asupra personalitatiisi formatiei spirituale a traducatorului. Personalitate de larga constiinta umanista, Dosoftei, cunoscator al limbilor greaca, latina, slavona, poloneza, rusa si ucraineana, format la colegiul de la Trei Ierarhi si la unul din marile centre poloneze cu temeinice cunostinte de filologie, istorie, teologie dogmatica si patristica, era in masura sa sesizeze cu exactitate importanta fundamentala, pentru consacrarea limbii romanesti in biserica, a acuratetii dogmatice a oricarei traduceri. In aceste conditii era firesc ca un erudit de talia sa sa apeleze in cea mai pura maniera umanista la izvorul de baza al oricarei traduceri din Vechiul Testament la Septuaginta. Nu trebuie omisa nici opinia care domnea la acea data in spiritualitatea ortodoxa asupra limbii grecesti, despre care un personaj de mare influenta in tarile romane cum era Patriarhul Dositei al Ierusalimului spunea ca: "limba greaca este adevarata interpreta a ratiunii si intelepciunii sufletului, numai gratie ei percepem deplin sensurile ce inchid in sine cartile sfinte Noul si Vechiul Testament, care in ce priveste pe cel din urma, atat textul ebraic cat si celelalte traduceri nu ne dau putinta sa-l pricepem deplin cu numai Septuagesima ne da aceasta posibilitate" si nu putem de asemenea omite influenta deosebita pe care acest prieten si ocrotitor a lui Dosoftei o avea probabil asupra lui. Temeinicia cunostintelor sale de limba graca, atestata de toate traducerile facute de Dosoftei din acesta limba in limba romana si tiparite la Iasi, precum si cele din limba greaca in limba rusa, efectuate in timpul dcelui de-al doilea exil al sau in Polonia si ramase in manuscris dovedesc, credem noi, posibilitatile sale de abordare a acestei traduceri din limba Septuagintei, desi existenta Psaltirii slavo-romane cu textul sau paralel slavon si roman si a motto-urilor in limba slavona la Psaltirea in versuri au putut crea impresia ca avem de a face cu traducere din limba slavona. Prezenta mottou-rilor in limba slavona in Psaltirea in versuri si editarea Psaltirii in proza cu text paralel slavon si roman nu se datoresc neaparat faptului ca izvorul principal al traducerii a fost un text slavon ci, credem noi, mai curand intr-o incercare de a demonstra exactitatea si acuratetea ortodoxa tradus prin comparatie cu "limba sacra", consacrata pana la acea data in biserica romana, asa dupa cum am aratat. In aceasta privinta, prima editie a Psaltirii in versuri ne ofera un raspuns categoric, traducerea a fost facuta din limba greaca. Luand in consideratie afirmatia lui Dosoftei despre traducerea Psaltirii slavo romane, amintita mai sus, se poate constata maniera umanista de abordare a acestei traduceri, prin folosirea in spirit critic a mai multor, izvoare, maniera ilustrativa pentru deschiderea intelectuala si angajarea umanista a traducatorului. Ca printre aceste izvoare s-a numarat si un text in limba slavona imprimat in Polonia al Psaltirii reiese clar din afirmatia pe care o face autorul atunci cand, explicand intelesul cuvantului
 , va spune ca "asa cum am cetit la psaltirea ce leseasca, slavineasca" dar acest izvor a fost unul secundar si folosit probabil pentru alegerea motto-urilor.
Optiunea pentru un text in limba greaca ca izvor principal al traducerii isi poate gasi o eventuala justificare suplimentara in tendinta mai generala in spiritualitatea ortodoxa de revizuire a textelor slavone dupa originalul grecesc, intrucat se constatase strecurarea, in timp, a numeroase erori cu posibile repercusiuni dogmatice importante. Miscarea cuprinsese mai ales biserica rusa, intr-o forma severa in timpul Patriarhului Nicon si ceva mai nuantat si ponderat in timpul Patriarhului Ioachim, corespondentul si sprijinitorul lui Dosoftei, cel care-l va atrage ulterior in miscarea de edificare dogmatica a mitropolitilor din Ucraina, prin traducerea unor texte fundamentale din greaca in rusa. In contextul amintit, inclinatiile umanistului Dosoftei au primit un sprijin suplimentar din partea ierarhului Dosoftei, racordat plenar prin structura sa intelectuala la toate miscarile spirituale ale momentului. Traducerea din limba greaca a textului poate, eventual, repune in discutie problema cunoasterii catre Dosoftei a Psaltirii traduse si versificate in limba greaca populara de catre Gheorghe Palamed si care circula in manuscris in acea perioada. Dar ceea ce este cu adevart important, este faptul ca pentru prima data in europa de rasarit psalmii versificati au fost tipariti si ca aceasta opera, adevarat act de nastere al poeziei romanesti, neadmisa in practica liturgica, a cerut ca simpla lectura de suflet, asa cum demonstreaza recenta descoperire prezentata acum, doua editii. Faptul este, credem, cea mai buna dovada ca Psaltirea in versuri a aparut dintr-o necesitate proprie a spiritualitatii romanesti aflata intr-o perioada de mare avant, ilustrat de activitatea unor personalitati remarcabile ca Miron Costin, Nicolae Milescu, Constantin Cantacuzino si, bineinteles, Mitropolitul Dosoftei. |
Cărţi vechi, rare > Carte românească >
