CONSTANTIN  I. BALMUŞ

(1898-1957)

 

 

            Transformarea Fundaţiei Universitare Carol I în Biblioteca Centrală Universitară a fost coordonată de prof. univ. dr. Constantin I. Balmuş, „un desăvârşit cunoscător al Antichităţii greco-latine“ (Liviu Franga, Un clasicist în agora. https://sites.google.com/a/bcub.ro/biblioteca-centrala-universitara-carol-i-7/home/constantin-balmus---biobibliografie), căruia i-a fost consacrată, de către instituţia ale cărei tumultoase destine le-a condus (din februarie până în decembrie 1948), o binemeritată biobibliografie. (A se vedea adresa de mai sus).

            Prin Ordinul nr. 2633, din 18 februarie 1948, al Ministrului Educaţiei Naţionale, Fundaţia Universitară Carol I a fost închisă şi pusă sub pază poliţienească. S-a format o comisie interimară. Constantin Balmuş, profesorul şi cercetătorul clasicist proaspăt devenit titular  al catedrei de Filologie Clasică a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a fost numit preşedinte al acestei comisii, până la alegerea noilor organe statutare: „Art.1. Actualele comitete de conducere şi de administraţie ale Fundaţiilor fostei Carol I, din Bucureşti, Piaţa Republicii şi Fundaţiei, fostă Ferdinand I, cu sediul în Iaşi, strada Păcurari, colţ cu Aleea 23 August, se dizolvă pe data prezentei deciziuni şi se instituie în locul lor o comisie interimară formată din următoarele persoane: prof. C-tin Balmuş, prof. Emil Teodorescu, conferenţiar dr. Kreidler, prof. C. Georgescu, d-na Elena Ionescu, prof. Iorgu Iordan, prof. C. Ionescu-Gulian, prof. Radu Cernătescu, prof. Jean Livescu, prof. M. Haimovici şi asistent universitar Andrei Popovici.“ (Decizia nr. 31612 din 8 apr. 1948). Astfel, profesorul Constantin Balmuş a devenit coordonatorul acţiunii de metamorfozare a Fundaţiei Universitare Carol I în Biblioteca Centrală Universitară şi primul director (13 august-31 decembrie 1948) al acestei instituţii sub noua ei titulatură. Este numit director al Bibliotecii Centrale Universitare prin acelaşi Decret Prezidenţial (publicat în Monitorul Oficial nr. 186 din 13 august) prin care interimatul Comisiei ia sfârşit.     

            Concomitent cu activitatea de reorganizare a celei mai importante biblioteci universitare din România, reputatul clasicist Constantin Balmuş primeşte, în acelaşi an de efervescente decizii politice, şi sarcina de a restructura statutar şi instituţional Academia Română şi de a o transforma în Academia Republicii Populare Române, proces considerat încheiat odată cu publicarea în acelaşi Monitor Oficial (nr.186 din 13 august) a membrilor titulari activi, titulari onorifici şi corespondenţi ai Academiei RPR. Balmuş însuşi este ales membru titular activ al înaltului for încă de la 1 noiembrie 1948. Au precumpănit la obţinerea acestui titlu nu atât entuziasta şi sincera sa implicare civică şi politică alături de forţele de stânga, cât palmaresul său profesional, al cărturarului îndrăgostit de literatura clasică, al tălmăcitorului care va îmbogăţi patrimoniul textelor antice cu versiuni în limba română, unele dintre aceste tălmăciri nefiind egalate nici până astăzi.

            În 1922, la numai 24 de ani, Constantin Balmuş  publică o excelentă traducere din limba greacă a romanului pastoral Daphnis şi Chloe, de Longos,  cea dintâi traducere integrală în limba română, cu o amplă introducere despre romanul grecesc. Trei ani mai târziu, cu teza intitulată Tehnica povestirii la Plutarh, îşi ia doctoratul în litere (Magna Cum Laude) la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. Lucrarea este publicată în acelaşi an la Chişinău. Însă opera care îl va consacra ştiinţific ca latinist şi îl va face remarcat de savanţii europeni este studiul, publicat la Paris, dedicat artei expresiei lui Aurelius Augustinus, în cele două opere majore ale acestuia şi intitulat: Étude sur le style de Saint Augustin, dans „Les Confessions“ et la „Cité de Dieu“, lucrare cu care îşi va lua docenţa în 1931, la Iaşi.

            În 1935, tălmăceşte din greceşte Tratatul despre sublim al unui autor necunoscut, iar în 1943, publică o ediţie bogată în note şi comentarii din Tratatul despre stil al lui Demetrios.