Acasă‎ > ‎Arhiva ştiaţi că‎ > ‎

G. Dem. Teodorescu

 
 

     Primul director al Fundaţiei Universitare Carol I a fost, între 9 februarie 1895 şi 18 octombrie 1898, G. Dem. Teodorescu, o personalitate de seamă a culturii naţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1849-1900),care s-a născut şi s-a stins din viaţă la Bucureşti.

  G. Dem. Teodorescu, cunoscut şi sub pseudonimul Ghedem ca autor al unor virulente pamflete publicate în anii 1870-1875 în reviste satirice antidinastice (Ghimpele, Nichipercea, Sarsailă ş.a.) şi-a luat licenţa în filologie clasică în anul 1877, la Universitatea Sorbona din Paris unde fusese trimis de Titu Maiorescu, ca bursier al statului român.

  Din 1878, până la sfârşitul vieţii, a fost profesor de limba şi literatura română şi, din 1885, director la Liceul "Matei Basarab"din Bucureşti.

   Apropiat de Partidul Liberal a colaborat constant la ziarul "Românul" încă din 1868 şi a ocupat, între 21 februarie si 21 iulie 1891, funcţia de ministru al cultelor şi instrucţiunii în guvernul generalului Ioan M. Florescu.

   De numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I. Înaltul Decret regal nr.2264 din 9 iulie 1891 poartă, după semnătura regelui, semnătura sa, pentru că Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, al cărui titular era, urma să reprezinte instituţia nou creată ca persoană juridică. G. Dem. Teodorescu a avut, tot atunci, un rol determinant în elaborarea primului Regulament al Fundaţiei.

   Latura cea mai remarcabilă a activităţii sale ştiinţifice a fost reprezentată de studiile şi culegerile de folclor care l-au consacrat drept cel mai de seamă exponent al acestei discipline din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din ţara noastră. Monumentala colecţie de Poezii populare române, publicată în 1885, a rămas până astăzi o lucrare de referinţă. 

   Decesul, survenit cu numai 5 zile înaintea implinirii vârstei de 51 de ani, l-a surprins în plină perioadă de creaţie, în timp ce elabora, concomitent, mai multe lucrări de folcloristică, filologie si istorie. Sfârşitul său prematur i-a impresionat pe contemporani şi, în onoarea lui, a fost dezvelit, la 31 mai 1902, un bust turnat în bronz, în grădina din faţa Ateneului Român, realizat de marele sculptor Carol Storck.

 

   

Instituţia noastră, prin Serviciul de Cercetare.Metodologie, i-a dedicat o biobibliografie, publicată în anul 2008, care conţine 813 referinţe adnotate şi 55 ilustraţii. Ea poate fi consultată în colecţiile bibliotecii, în forma printată şi online.