Gheorghe Vlădescu Răcoasa

1895-1989

 Din decembrie 1952 până în septembrie 1956, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti îl are ca director pe Gheorghe Vlădescu Răcoasa, sociolog, om politic, fost ambasador la Moscova şi Helsinki, fost ministru, corespondent pentru România al Biroului Internaţional al Muncii, asistent al profesorului Dimitrie Gusti, publicist.

Nimeni nu-şi poate imagina succesul şi aprecierea internaţională a Şcolii Sociologice de la Bucureşti condusă de profesorul Dimitrie Gusti fără aportul ştiinţific, organizatoric, publicistic al lui Gheorghe Vlădescu Răcoasa- „primul relaţionist al sociologiei gustiene“, cum îl numeşte profesorul Zoltán Rostás-, deşi opera sa ştiinţifică pe tărâmul sociologiei propriu-zise, publicată în volum, depăşeşte cu puţin 500 de pagini. Nici Institutul Social Român, al cărui director administrativ a fost mulţi ani la rând, nu şi-ar fi desăvârşit menirea pentru care a fost creat fără o personalitate energică precum cea a lui Vlădescu Răcoasa şi fără promovarea mediatică pe care a practicat-o talentatul publicist. Corespondent pentru România al Biroului Internaţional al Muncii mai bine de zece ani (1929-1940), participant activ la conferinţe şi congrese internaţionale, corespondent al mai multor ziare şi reviste din ţară, Gheorghe Vlădescu Răcoasa a mediat practic schimbul cultural de idei în domeniul ştiinţelor sociale între cercetătorii şi instituţiile de profil din România cu cele din străinătate. Acest lucru reiese cu prisosinţă din activitatea publicistică reflectată în biobibliografia pe care i-a dedicat-o Biblioteca Centrală Universitară, prin Serviciul Cercetare (A se vedea https://sites.google.com/a/bcub.ro/biblioteca-centrala-universitara-carol-i-7/home/gheorghe-vladescu-racoasa---biobibliografie ).

Declanşarea celui de-al doilea război mondial deschide un alt „front“, exclusiv politic, pentru caracterul militant al lui Gheorghe Vlădescu Răcoasa. Este unul dintre iniţiatorii organizaţiei antifasciste Uniunea Patrioţilor care, în 1946, se transformă în Partidul Naţional Popular. Este vicepreşedinte, apoi, din 1947, preşedintele acestui partid, autodizolvat în 1949. Concomitent, a ocupat funcţia de ministru al Naţionalităţilor în trei guverne consecutive: al doilea guvern Sănătescu, guvernul condus de N. Rădescu şi guvernul Groza. Ultima redută politică- funcţia de ambasador la Moscova şi Helsinki. Amputarea elanului său revoluţionar, patriotic şi marginalizarea personalităţii sale politice s-au petrecut, practic, odată cu chemarea din misiunea diplomatică de la Moscova- 8 octombrie 1949. Sursele cercetate nu ne-au dezvăluit motivul căderii în dizgraţia Anei Pauker, ministrul Afacerilor Externe pe atunci. Cert este însă că acest moment a reprezentat începutul declinului carierei sale politice. A urmat cel al carierei universitare.

 Ultima funcţie publică ocupată de Gheorghe Vlădescu Răcoasa a fost cea de director ştiinţific al Bibliotecii Academiei RPR. Practic, personalitatea sa a fost complet marginalizată prin scoaterea la pensie de la Biblioteca Academiei Republicii Populare Române, în 1963, an în care el îşi propunea să relanseze cercetările sociologice după metodele gustiene, cerând în acest sens sprijinul autorităţilor şi propunând ca nucleul echipei de cercetători să fie cel de la Academie.

                                                                                                                    Elena Bulgaru