Credincioasă scopului în numele căruia a fost înfiinţată de regele Carol I în anul 1891, aşa cum era el formulat în scrisoarea pe care a adresat-o sfetnicului său Lascăr Catargiu, la 3 Maiu 1891, atunci când scria:  „vroim a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimei universitare de la toate facultăţile din ţeră, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o biblioteca tot-d’a-una deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu; de a veni în ajutorul acelora dintre denşii cari întreprind lucrări speciale sub direcţiunea profesorilor lor, [….], cum şi de a da subvenţiuni acelora cari, din lipsa de mijloace, ar fi siliţi sa întrerupă studiele lor în dauna culturei generale a ţărei” - Fundaţia Universitară „Carol I” va sprijini permanent studenţimea română, pe care ctitorul Fundaţiei o vedea ca pe aceea căreia îi revenea misiunea continuării avansării României pe drumul unei modernizări solide căreia el îi pusese bazele.

Pe lângă o bibliotecă de nivel academic modern organizată Fundaţia sprijinea studenţimea prin acordarea de burse şi subvenţii pentru publicarea lucrărilor de seminar special sau licenţă aşa cum se prevede încă din primul regulament de organizare şi funcţionare la cap. I, articolul 3  lit. b „Acordarea de burse lunare şi de subvenţii studenţilor universitari meritoşi, lipsiţi de mijloace” şi art. 3 lit. c: „ajutorarea studenţilor cari, sub conducerea unui profesor universitar, întreprind lucrări speciale, precum şi tipărirea tezelor de licenţa sau doctorat, recomandate de facultăţile respective”.

„Părinteasca dragoste”, termen favorit al Suveranului, era cea care veghea la binele comunităţii universitare, astfel încât nu puţine sunt cererile de ajutor financiar;  fondurile care au fost destinate acestui scop sunt generoase.

Documentul pe care îl prezentam reprezintă o asemenea cerere venită din partea unui student al Facultăţii de Drept. Din anul 1911, înainte de extinderea sediului Fundaţiei, şi la relativ scurt timp după integrarea Dobrogei în România, moment consecutiv căruia regele Carol I a iniţiat o înţeleaptă politică de integrare a comunităţii turco-tătare rămase în Dobrogea într-o Românie modernă care le devenise patrie, avem cererea adresată directorului Fundaţiunii Universitare „Carol I” de către studentul „Român-Mahomedan” Abdulachim Selim prin care solicita sprijin material pentru ca „să pot trăi în Bucureşti şi să-mi pot procura cărţile ce-mi trebuiesc”.

Urmând cursul prevăzut de Regulamentul Fundatiunii cererea tânărului student în anul I al „Facultăteii Juridice din Bucureşti” are pe colţul din stânga sus aprobarea rectorului Universităţii Bucureşti Ermil A. Pangratti, membru al comitetului de conducere al Fundaţiei, datată „28 mai 1911” prin care îi era „acordat un ajutor de 30 lei”.