Conferința LauderMUN – DIPLOMAȚIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE PENTRU ELEVII DE LICEU Ediția a V-a, 9 - 12 iunie 2017, București
Fundaţia Ronald S. Lauder România – Complexul Educaţional Lauder–Reut, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și UN Youth România, organizează în zilele de 9-12 iunie 2017 a cincea ediție a Conferinței Lauder pe teme de diplomație și afaceri internaționale pentru elevii de liceu, Lauder Model of United Nations 2017.
Fenomenul “Model United Nations”, cu o îndelungată tradiţie la nivel internaţional, este unul dintre cele mai populare și complexe tipuri de simulări ONU și atrage un număr în continuă creştere de liceeni interesaţi de problemele existente la nivel mondial. Evenimentul se adresează elevilor de liceu și cuprinde o serie de discuții în plen și sesiuni de comunicari menite să promoveze valorile diplomaţiei şi ale relaţiilor internaţionale. Anul acesta, Conferința LAUDERMUN ajunge la cea de a cincea ediţie şi promite să reunească peste 100 de elevi, atât din cadrul Complexului Educațional Lauder-Reut, cât şi din alte licee din București. În cadrul Conferinţei LAUDERMUN 2017, elevii vor juca rolul unor delegaţi, reprezentând politicile, interesele şi obiectivele unui stat în cadrul unuia dintre cele 4 comitete simulate, și anume: Security Council (SC), CRISIS, SOCHUM si DISEC si Adunarea Generală a ONU (General Assembly). Pe parcursul celor 4 zile de Conferinţă, elevii vor fi responsabilizaţi prin capacitatea de a reprezenta juridic şi politic statul ales în actele elaborate de instituţia internaţională simulată, sub sloganul When Crises Arise, Stand United. Vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă așteptăm cu emoție să luați parte la ceremonia de deschidere a sesiunilor de dezbatere din cadrul Conferinței LAUDERMUN 2017 care va avea loc în data de 9 iunie în intervalul orar 9.00 - 12.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Informații despre comitete, teme și program pot fi găsite pe site-ul conferinței: www.laudermun.ro |