Istoria zbuciumată a poporului român a făcut ca şirul cărţilor pierdute de civilizaţia noastră să fie, din nefericire, lung. Din câte cunoaştem astăzi, el începe chiar cu prima tipăritură realizată în limba română la Sibiu în anul 1544, a cărei existenţă ne este atestată doar de un document de arhivă.

Nu trebuie întotdeauna să coborâm în istorie pe scara secolelor, este suficient să ne întoarcem în timp cu şase decenii, în Bucureştiul anului 1944, pentru a afla despre o întreagă ediţie distrusă de un bombardament aerian. Fiind vorba despre cartea unui român, editată de o casă editorială franceză şi imprimată într-o tipografie belgiană în anii ultimului război mondial, când cele două ţări erau ocupate de germani, este puţin probabil, în condiţiile amintite ca editorii şi tipografii, în baza legii depozitului legal, să fi trimis exemplarele cuvenite bibliotecilor din Paris şi Bruxelles. Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat, cartea nu a fost încă identificată, după câte ştim, de cercetătorii interesaţi. Este vorba de lucrarea lui Alexandru Busuioceanu La galérie des peintures de Sa Majeste le Roi Carol II de Roumanie ... Premier partie. Tom. II, Paris, ,,Les Beaux Arts’’ Edition d’Etudes et de Documents, 1939. Din lucrare s-a păstrat în arhiva autorului, şpaltul, achiziţionat de Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, având corectura pe care autorul a dat-o în iunie 1939. Se poate naşte întrebarea, cum întreg tirajul unei cărţi, editată la Paris, pe a cărei filă de titlu, în corectură, era înscris anul 1939, să piară într-un bombardament aerian în Bucureştiul anului 1944? Trebuie să menţionăm că pe pagina, numerotată de mână, 7/8 există o însemnare a lui Alexandru Busuioceanu, datată 3 iunie 1939, prin care, atunci când sfârşea această corectură, îşi anunţa editorii, în termeni categorici că nu va da bunul de tipar dacă nu i se vor trimite noi probe cu punerea în pagină definitivă şi nu numai pentru text, ci şi pentru paginile care preced textul, pentru tabla de materii, index şi pentru paginile ce urmează acestuia.           În aceeaşi notă, vădind exigenţa autorului, se fac observaţii critice privind calitatea compoziţiei tipografice ce trebuie revăzută şi îndreptată. Având în vedere aceste operaţii dificile şi faptul că, la 1 septembrie 1939, a izbucnit războiul, iar la 10 mai 1940 Belgia a fost invadată, este probabil că lucrările să se fi întrerupt pentru mai mult timp şi atunci când au fost reluate să fi înaintat greu, motiv pentru care lucrarea să fi ajuns la Bucureşti abia în 1944.

            Personalitate remarcabilă a culturii româneşti Alexandru Busuioceanu a fost probabil, în măsura în care în acest domeniu se pot face ierarhizări, cel mai temeinic pregătit critic şi istoric de artă al epocii. Spirit analitic şi discursiv el a reuşit să valorifice din plin stagiile de specializare parcurse la Viena şi Roma, în anii douăzeci. Această formaţie şi-a pus amprenta pe întreaga sa devenire intelectuală: istoric şi critic de artă cu o vastă cultură şi erudiţie Alexandru Busuioceanu a fost şi un remarcabil poet, critic literar şi eseist cu o bogată şi susţinută activitate publicistică.

            Una din ramurile criticii de artă în care a excelat de departe, în peisajul criticii româneşti, a fost cea a ,,atribuţiilor’’ pe care a practicat-o în perioada în care valoarea şi reputaţia sa l-au impus în calitate de custode al colecţiilor de artă ale  Casei Regale.

Colecţiile acestea au fost constituite începând din  secolul al XIX-lea de către Carol I care, cu ajutorul unor consilieri, a achiziţionat diverse colecţii particulare scoase la licitaţie, dintre care cea mai remarcabilă a fost cea a prinţului de Bamberg. Observând că aceste colecţii erau slab şi incorect cunoscute, iar catalogul alcătuit de Léo Bachelin o lucrare de amator, Alex. Busuioceanu a trecut la benedictina muncă de catalogare a ei. Erudiţia deosebită, migala şi intuiţia sa i-au permis ca în cursul expertizării acestei colecţii să realizeze numeroase atribuiri de mare valoare, dintre care au rămas celebre cele referitoare la prezenţa pânzelor lui El Greco.

            Imaginat iniţial în patru tomuri, din care primele două urmau să cuprindă pânzele aparţinând şcolilor italiană şi spaniolă, iar următoarele două pe cele ale şcolilor flamandă, olandeză, germană, franceză şi engleză, catalogul a fost parţial finalizat prin apariţia primelor două tomuri, din care însă ultimul a avut soarta amintită.

            Acest al doilea volum pe care îl prezentăm acum păstrează structura primului volum, operele fiind clasate pe ţări, în cadrul fiecărei ţări – pe şcoli, iar în cadrul fiecărei şcoli – cronologic. Articolele, care sunt numerotate în continuarea celor din tomul unu, de la numărul 55, menţionează autorul, anii între care a trăit, şcoala, locul unde se află tabloul, dimensiunile, menţiunea din catalogul Bachelin, bibliografia, descrierea şi comentarii.

Şpaltul în care s-a păstrat această lucrare cuprinde 120 de pagini numerotate tipografic, 5 pagini nenumerotate, cuprinzând tabla de materii, toate imprimate numai pe recto filei şi 39 fotografii din cele 57 care trebuiau să servească la ilustrarea volumului, fotografiile au pe verso însemnări manuscrise referitoare la autor şi titlul tabloului, făcute cu creionul de Alexandru Busuioceanu.

                                                                                                                      Dr. Doru Bădără