Strada Copiilor

parte a Festivalului Strada de C’Arte

Editia a VIII-a                                   

Când: 19 – 22 septembrie

Unde: în centrul Bucureștiului, pe Calea Victoriei, nr.88  

Cine: copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani

 

Strada Copiilor, parte a festivalului Strada de C’Arte 2019, debutează în acest an joi, 19 septembrie cu expoziții de artă și carte, ateliere de fotografie, reciclare creativă, marionete pentru teatru, educație financiară pentru cei mici, concerte susținute de Cantus mundi, spectacole ale asamblurilor folclorice ”Izvorașul vesel” și “Crăișorii”,  photobooth, lansări de carte și concursul “Mate și Arte”. Temele din acest an sunt Știință și arte, permanent participanții se vor bucura de jocuri, concursuri tematice, demonstrații tehnice și un spațiu educativ de joacă și relaxare oferit de BCR.

Ce mai aduce nou Strada Copiilor ajunsă la a opta ediție? De la Biblioteca Străzii, un nou concept BCUB destinat iubitorilor de lectură mici și mari, până la prima ediție a târgului stradal de carte și design pentru copii Kids Design Days, organizat de Asociația Culturală Neo Art, între 20 și 22 septembrie, în cadrul caruia vor putea fi descoperite cărți, reviste, ilustrații, obiecte de design și jucării inteligente.

Nu va lipsi tradiționala dezbatere „Educatie la firul ierbii” concurs și atelier creativ de artă și reciclare. Artistul Sergiu Chihaia va realiza o instalație de artă inspirată de această temă în parteneriat cu AQUA Carpatica.

Pentru prima oară în acest an Strada de C’Arte va avea două secțiuni, în perioada 19-22 septembrie Strada Copiilor cu activitătile dedicate celor mici și în intervalul 09-13 octombrie Strada de C’Arte cu târgul de carte, rampa de poezie și jazz, concerte, tururi ghidate, proiecții de film și alte activități.