Introducere
De particularităţile speciale ale managementului infodocumentar, de complexitatea acestuia, dar mai ales de implicaţiile subtile şi în acelaşi timp profunde pe care le are în progresul societăţii nimeni nu se mai îndoieşte astăzi. A organiza, a manipula, a spori şi a transmite informaţia, dar mai cu seamă a anticipa efectele impactului acesteia asupra consumatorului reprezintă o sferă de activitate cu cele mai complitate determinări, cu cele mai rapide schimbări, o activitate ce presupune cele mai maleabile realităţi, un fenomen supus unei permanente instabilităţi. Tocmai de aceea, a surprinde unele principii ştiinţifice managementului structurilor infodocumentare, în speţă al bibliotecilor, nu este de fel un proces facil, cu atât mai mult cu cât informaţia, greu de prins ea însăşi într-o definiţie unanim acceptată1, creşte exponenţial, părând a fi într-o continuă explozie care, de-ar rămâne necontrolată, "nevegheată"2, ne-ar copleşi. Acestea sunt şi raţiunile pentru care cei mai mulţi dintre managerii bibliotecilor se eschivează de la a-şi organiza activitatea pe baza unei planificări, aceasta din urmă fiind considerată "un proces prea dificil", "o acţiune hazardată". Nesiguranţa prognozelor şi a planurilor, eventualele eşecuri ale unei planificări nu trebuie să ne determine să renunţăm totalmente la a ne planifica activitatea. Însă factorii cei mai determinanţi în a descuraja planificarea în managementul informaţiei sunt schimbările4 care intervin într-un ritm alert şi care obligă uneori la a abandona orice prognoză făcută pe "mai mult de opt zile". Planificarea trebuie însă reintrodusă în orice acţiune managerială. Şi dacă în biblioteci procesul de planificare a fost şi poate mai este o activitate neglijată, aceasta se explică şi prin faptul că managementul structurilor infodocumentare ca teorie ştiinţifică prinde contur destul de anevoios. La Biblioteca Facultăţii de Filosofie, instituţie asupra căreia se stăruie în prezentul proiect, nu a lipsit nicidecum planificarea activităţii din ultimii ani, dar aici planificarea a fost focalizată cu predilecţie asupra anevoioasei acţiuni de mutare a bibliotecii, a colecţiilor ei într-un alt spaţiu, mai mult sau mai puţin adecvat, care prin eforturi umane şi financiare deosebite a putut lua chipul unei biblioteci moderne. Date fiind condiţiile fortuite de a părăsi spaţiile din incinta Facultăţii de Drept şi a transfera o colecţie prea mare pentru spaţiul considerabil micşorat, amenajat în noua incintă, numai după o selecţie făcută sub ameninţarea ultimatumului mutării şi, apoi, după repunerea în funcţiune a bibliotecii s-a început a regândi constituirea unui fond de documente dinamic, după principii biblioteconomice moderne. Este motivul pentru care în prezentul proiect sunt prezentate câteva acţiuni şi principiile desfăşurării acestora ce vizează managementul colecţiilor Bibliotecii Facultăţii de Filosofie, cu tot ce presupune acesta, respectiv, dezvoltarea colecţiilor, cu cele două operaţiuni fundamentale: selecţia şi achiziţia de documente pentru completarea fondurilor, eliminarea- ca activitate importantă pentru menţinerea caracterului viu al colecţiei, organizarea colecţiei în aşa mod încât indicele de circulaţie să se menţină la un nivel ridicat şi, nu în ultimul rând, organizarea accesului direct-pecete a unei biblioteci moderne. Selecţia, dar mai alesdeselecţia, la Biblioteca Facultăţii de Filosofie sunt operaţiuni de-o extremă importanţă şi în proxima perioadă, deoarece nu numai Facultatea de Filosofie ca instituţie de învăţământ cu o structură proprie şi cu discipline de învăţământ specifice de studiu a suportat o metamorfoză majoră după momentul decembrie 1989, ci filosofia însăşi s-a scuturat de jugul ideologic ce-i strivea identitatea, redefinindu-se în mod liber, ceea ce obligă şi biblioteca la o triere drastică a colecţiilor şi la eliminarea documentelor ce n-au constituit decât comanda socială a regimului ceauşist. Într-un alt capitol, este prezentată modalitatea actuală şi de perspectivă de organizare a colecţiilor, evidenţiindu-se eficienţa sistemului adoptat la Biblioteca Facultăţii de Filosofie, sistem folosit, de altfel, şi în Unitatea Centrală a Bibliotecii "Carol I". În final, accentul cade pe organizarea accesului, care, după opinia lui Gregg Sapp5 este "cel mai puternic cuvânt din biblioteconomia contemporană"; pe modul în care acesta este organizat în Biblioteca Facultăţii de Filosofie, perspectivele urmărite în acest sens. I. Dezvoltarea colecţiilor - un concept controversat? Interpretată al litteran, sintagma "dezvoltarea colecţiilor" sugerează ideea de creştere a numărului de documente existente într-o bibliotecă, ceea ce, potrivit mai-noilor opinii ale specialiştilor din biblioteci, nu este tocmai primul şi cel mai important sens al conceptului sus-numit. Se vorbeşte, de altfel, tot mai mult de o "criză de creştere"6, ca şi de "pericolul excesului": "proliferarea poate deveni haos, iar abundenţa- obstacol în calea cunoaşterii"7. De altfel, obsesia creării unei colecţii complete, exhaustive a devenit desuetă, iar politica de achiziţii s-a modificat substanţial în direcţia unei severe reevaluări a colecţiilor "prin stabilirea unei mai directe relaţii între cerinţe şi resurse financiare"8. Raportul Atkinson apărut în 1976 introduce "conceptul de bibliotecă universitară cu colecţii limitate, bazată pe o politică raţională, puternic echilibrată, deţinătoare de documente importante, cu reale posibilităţi de acces la bibliotecile naţionale şi internaţionale şi la reţele de informare."9 Într-adevăr, dezvoltarea colecţiilor poate fi considerată "una dintre cele mai complexe responsabilităţi pe care bibliotecarii şi le pot asuma"10, dar a forma o colecţie nu înseamnă a aduna una câte una cărţile şi a le creşte numărul convinşi fiind că numai astfel am creat un statut şi o valoare bibliotecii noastre. Bibliotecarii "nu trebuie să alcătuiască, ci să dezvolte o colecţie"11, în sensul de a-i asigura un caracter dinamic, viu, mereu în schimbare, în înnoire, prin achiziţionarea de documente de ultimă oră care să fie rapid introduse în circuit şi de preferinţă în săli cu acces direct; prin achiziţionarea de baze de date internaţionale, prin asigurarea complementarităţii colecţiilor, adică prin "cooperarea tuturor furnizorilor de informaţii: bibliotecari, centre de informare şi documentare."12 Nu întâmplător se vorbeşte de o "filosofie a colecţiilor" care ar avea drept obiect de meditaţie teoretizarea principiilor de dezvoltare a fondurilor de documente ale unei biblioteci. Aceste principii nu sunt abstracţiuni rupte de realitate, dar nici empirisme superficiale, ci rodul unor cercetări ale intereselor de lectură ale utilizatorilor. Astfel, în lucrarea "Acquisitions Management and Collection Development", R.M. Magrill şi D.J. Hickey13 sunt evidenţiaţi şase paşi fundamentali necesar a fi parcurşi în procesul dezvoltare a colecţiilor; - enunţarea punctelor forte, dar şi slăbiciunilor fondului existent; - analiza mediului şi înţelegerea tendinţelor acestuia care vor influenţa evoluţia dezvoltării colecţiilor; - stabilirea obiectivelor în managementul colecţiilor; - elaborarea unor strategii în vederea împlinirii obiectivelor fixate. 1.1. Selecţia de calitate - temei al valorii colecţiilor Selecţia este una dintre cele mai importante şi hotărâtoare acţiuni ce intervin în determinarea fizionomiei unei colecţii. Factorii, mai mult sau mai puţin rigizi, care o influenţează sunt în primul rând de ordin extern, care, deşi nu intervin direct în procesul de selecţie, îl influenţează prin contextul socio-cultural, educaţional pe care îl creează. Astfl, odată cu înfiinţarea unei secţii de "Studii europene" la Facultatea de Filosofie, Biblioteca, ce contribuie la buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ şi care pune la dispoziţia studenţilor şi a cadrelor didactice documentele necesare, este nevoită a-şi reorienta selecţia în sensul achiziţionării de publicaţii care să acopere şi nevoile de studiu ale celor ce au optat pentru această secţie a facultăţii. Apoi, factorii interni (caracterul colecţiei existente, spaţiul de care dispune biblioteca etc.) se constituie, de asemenea, în elemente de care nu se poate face abstracţie în conturarea principiilor unei optime selecţii. Factorul decisiv însă şi direct răspunzător de calitatea fondului unei biblioteci este în primă şi ultimă instanţă factorul uman, al cărui profil cultural-profesional poate influenţa direct politica de dezvoltare a colecţiilor. Dar nimeni nu-l poate acuza pe bibliotecarul ce se ocupă de selecţia şi achiziţia unor documente în detrimentul altora ori că aplică cenzura prin filtrarea pe care o practică asupra informaţiei, aşa cum se aud voci pronunţând asemenea acuzaţii în cazul selecţiei ce ar trebui practicată şi pe Web, după cum reclamă Umberto Eco: "Până acum, bisericile şi instituţiile ştiinţifice aveau funcţia să filtreze şi să reorganizeze cunoştinţele şi informaţiile. Aceşti intermediari îmi restrâng libertatea intelectuală, dar garantează faptul că esenţialul a fost filtrat de comunitate (...). Insist asupra rolului unui filtru exterior reţelei, pe care comunitatea să-l aplice şcolii, cărţilor sau revistelor."14 Pentru a elimina subiectivismul în crearea şi dezvoltarea colecţiilor de biblioteci şi a optimiza procesul de selecţie, foruri europene competente au adoptat un set de hotărâri referitoare la această activitate, care trebuie "să se bazeze pe judecata profesională independentă a bibliotecarului fără vreo denaturare politică, sectară, comercială sau orice altă influenţă, prin consultare de organisme reprezentative de utilizatori, grupuri comunitare şi alte instituţii educaţionale, de informare şi culturale."15 În contextul în care cantitatea de informaţie creşte exponenţial, practic aceasta dublându-se la fiecare 10-12 ani16, fondurile bugetare alocate bibliotecilor stagnează sau scad; preţul cărţilor nu se ajustează după indicele de inflaţie trâmbiţat, iar oferta de documente electronice, ca şi necesarul de echipamente adecvate pentru a le citi au îngreunat deja prea mult povara financiară a bibliotecilor. În atare situaţii, responsabilitatea bibliotecarului ce face selecţie creşte simţitor, iar principiile pe care se bazează în a-şi alege documentele cele mai adecvate trebuie să fie foarte clare şi perfect mulate pe specificul bibliotecii, pe nevoile de studiu ale beneficiarilor acesteia. Astfel, după cum precizează şi Brigitte Richter17, pentru studenţii primului ciclu universitar şi începutul celui de-al doilea, "achiziţiile se vor axa pe lucrările de referinţe (enciclopedii, dicţionare, ghiduri pentru iniţiere bibliografică), lucrările de studiu (tratatele importante, sinteze colective), manualele, textele literare, periodicele nespecializate şi de cultură generală." Pentru satisfacerea acestor cerinţe este necesară însă stabilirea unei legături şi un dialog permanent între bibliotecă şi cadrele didactice ale facultăţii, ceea ce se şi pune în practică la Biblioteca Facultăţii de Filosofie, ca unul dintre principiile de selecţie importante. Dar toate principiile luate ca un tot unitar (profilul bibliotecii, programa de învăţământ cu disciplinele de studiu, interesele de lectură ale studenţilor, cadrelor didactice şi ale cercetătorilor, cunoaşterea fondului deja existent, informarea bibliografică asupra producţiei editoriale) trebuie să constituie ABC-ul bibliotecarului specializat pe efectuarea selecţiei. În privinţa informării bibliografice, Biblioteca Facultăţii de Filosofie are o colaborare deosebită cu Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor din Unitatea Centrală, care pune la dispoziţie cataloage ale editurilor, liste întregi de producţii editoriale ale furnizorilor deveniţi clasici pentru Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". În aceeaşi măsură însă, cel puţin în etapa actuală a reaşezării fondurilor, la Biblioteca Facultăţii de Filosofie trebuie acordată mare atenţie eliminării documentelor perimate fizic şi/sau moral, pentru a nu încărca rafturile cu documente inutile, pe care nu le mai solicită nimeni. O bibliotecă universitară specializată nu-şi poate asuma şi rolul de conservare a tuturor documentelor, preluând astfel din sarcinile unei biblioteci naţionale. Eliminarea este indispensabilă în bibliotecile aflate în serviciul cercetării teoretice şi aplicate, ca şi în bibliotecile de învăţământ, cu atât mai mult în Biblioteca Facultăţii de Filosofie în colecţiile căreia trebuie reîncorporate selectiv documentele de care biblioteca şi beneficiarii săi dispuneau atunci când se afla în vechiul local din incinta Facultăţii de Drept. 1.2. Eliminarea şi principiile ei Motivaţia principală pentru care se apelează la eliminarea unor documente din colecţiile unei biblioteci este, de regulă, lipsa de spaţiu. Mai importantă determinare ar trebui să fie însă uzura morală a conţinutului publicaţiilor, mai ales într-o bibliotecă ce deserveşte învăţământul universitar, în care reconsiderarea critică a fondurilor se constituie într-un principiu de bază al managementului colecţiilor. De cele mai multe ori, bibliotecarii nu ajung la un consens în privinţa criteriilor care să justifice deselecţia, cele mai la îndemână fiind considerate, după unele opinii, data de apariţie, utilizarea (indicele de circulaţie), uzura materială (fizică), uzura morală. Data de apariţie reprezintă un criteriu relativ, în funcţie de domeniul la care se aplică. El nu funcţionează, de pildă, în cazul cărţilor clasice, din care "biblioteca va păstra ediţiile originale, critice şi comentate"18, menţinând însă ediţiile recente. De asemenea, gradul de utilizare a unui document nu este întotdeauna elocvent spre a ne determina la a-l elimina din colecţie. Se poate însă ca un asemenea criteriu să ne oblige la a reorganiza fondurile, astfel încât cele mai puţin utilizate să fie mutate în aşa-zisele depozite pasive, când acestea nu există. Şi uzura fizică este un criteriu ce nu poate fi aplicat fără o cercetare prealabilă a conţinutului documentului ori a existenţei unui eventual duplicat. În cazul în care cartea respectivă este unicat şi are un conţinut ideatic valoros, ceea ce se întâmplă destul de frecvent în domeniul filosofiei, atunci este preferabilă repararea volumului respectiv, aşa cum se şi întâmplă în practica curentă din Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". De pildă, şi anul acesta Biblioteca Facultăţii de Filosofie a beneficiat de recondiţionarea a 130 de volume în Serviciul Restaurarea ce funcţionează în Unitatea Centrală. În privinţa criteriului uzurii morale a documentului lucrurile par a fi mult mai delicate. Aplicarea acestuia impune cunoaşterea de către bibliotecar a valorii documentului, face apel la cunoştinţele profesionale ale acestuia, la cultura sa. Este criteriul ce a stat cu precădere la baza efectuării eliminărilor de documente din colecţiile Bibliotecii Facultăţii de Filosofie: în 2005, 5757 volume (cărţi şi periodice) au fost casate, iar în 2006, 373 volume (cărţi şi periodice) au fost transferate Bibliotecii de Sociologie, iar pentru 4117 volume (cărţi şi periodice) se aşteaptă deja decizia de casare, astfel încât din cele 68.278 volume câte existau la sfârşitul anului 2004, la finele anului în curs, după o altă tranşă de casări din toamnă, în Biblioteca Facultăţii de Filosofie se estimează o colecţie de circa 56.000 volume. S-a eliminat foarte mult şi această operaţiune încă e foarte necesară "igienizării" colecţiilor bibliotecii: sunt pregătite pachete pentru transfer la Biblioteca de Geografie, altele pentru transfer la Biblioteca de Psihologie, urmează a se tria şi fondul conţinând documente din domeniul istoriei, precum şi cele circa 8000 de volume rămase în spaţiile Facultăţii de Drept. Pe măsură ce acest fond va fi transferat în noul spaţiu, înainte de a intra în procesul de prelucrare, el va suporta unele eliminări. Dacă avem în vedere restructurarea temeinică de către Facultatea de Filosofie a beneficiat imediat după momentul decembrie 1989, volumul mare al eliminărilor nu ne mai îngrijorează. Se ştie, până în 1990, Facultatea de Istorie şi Filosofie, cum se numea atunci, avea dublă specializare: Filosofie-Istorie şi Istorie-Filosofie. Aşa se explică încă numărul mare de volume din domeniul istoriei. Apoi, după desfiinţarea la sfârşitul anilor 70 a Facultăţii de Sociologie, Facultatea de Filosofie a înglobat şi specializări ca Sociologie şi Psihologia. Aşa se explică transferurile efectuate sau în curs de efectuare către Biblioteca de Sociologie, respectiv, Biblioteca de Psihologie. La toate acestea se adaugă necesitatea eliminării scrierilor ideologice, apologetice, comandate de regimul comunist, din care s-au făcut deja casări masive după 1990. Desigur, pentru istoria ideilor comuniste, s-a păstrat câte un exemplar, uneori chiar două din literatura marxsist-leninistă, dar numai din ediţiile critice, care au fost şi puse în circulaţie prin crearea unui minifişier tradiţional. 2. Organizarea şi circulaţia colecţiilor La Biblioteca Facultăţii de Filosofie, colecţiile sunt repartizate în cele trei spaţii (sala de lectură, centrul de împrumut, depozit), după cum urmează: 16.300 volume în acces direct, circa 4580 volume în centrul de împrumut, iar diferenţa se află în depozitul cu o capacitate maximă de circa 40.000 volume. La acestea se adaugă cele aproximativ 8000 de volume aflate încă în spaţiile Facultăţii de Drept, din care au fost deja aduse 1000 de unităţi. O organizare riguroasă şi unitară a fondurilor nu există decât în sala de lectură, unde documentele aflate în acces direct sunt grupate pe domenii: filosofie antică, filosofie medievală, filosofie modernă, filosofie contemporană, epistemologie, filosofia limbajului, logică, filosofia minţii, filosofie politică, filosofie morală, istoria ideilor etc. Acestor documente le-au fost atribuite cote crate după un principiu unitar ce combină subiectul lucrării cu autorul ei, respectiv, cu ajutorul indicilor de clasificare zecimală a fost desemnat subiectul, iar autorul a fost precizat prin iniţiala numelui şi numărul corespunzător din tabela de autori. În celelalte spaţii, documentele sunt cotate fie pe formate, fie cu o cotă alfanumerică sofisticată. Acestea din urmă se află doar parţial în circulaţie: doar cele din centrul de împrumut şi cele prelucrate de curând pe fişe şi puse astfel la dispoziţia utilizatorilor. În perspectivă, se intenţionează cotarea unitară a întregului fond, astfel încât mişcarea documentelor din depozit spre sala de lectură sau viceversa, dinspre centrul de împrumut spre depozit sau sală ori dinspre depozit către centrul de împrumut să se poată face foarte uşor, în funcţie de gradul de utilizare a documentelor, de nevoile de studiu ale studenţilor şi ale cadrelor didactice. De regulă, specialiştii recomandă păstrarea ambelor tipuri de cote: cea sistematică şi cota pe formate. În virtutea faptului că toate registrele topografice consemnează documentele prin cota pe formate, se va păstra încontinuare şi acest tip de cotă. Dar care este raţiunea aşezării pe formate a documentelor în depozite? Economia de spaţiu, desigur, astfel încât să nu se aşeze pe aceeaşi poliţă cărţi de format I şi cărţi de format V, admiţând că o aşezare pe subiect a acestor documente le-ar aduna pe aceeaşi poliţă. Într-adevăr, în bibliotecile care dispun de spaţii mari de depozitare, acest avantaj este de luat în seamă. Spaţiul ce s-ar putea economisi astfel ar fi considerabil, dar când spaţiul rezervat depozitelor este în scădere, când unicul depozit are o capacitate maximă de 40.000 de volume, nu s-ar câştiga nici 10 poliţe. Or, avantajele cotării unice pentru întreg fondul ar fi net superioare şi în favoarea dinamizării circulaţiei documentelor faţă de câştigul unui spaţiu de 10 poliţe. Iar în perspectiva informatizării împrumutului şi a atribuirii cotelor sistematice fondului aflat aici, accesul direct ar putea fi extins şi asura colecţiilor destinate împrumutului la domiciliu. A atribui aceeaşi cotă, cea sistematică, fondurilor existente în depozit nu înseamnă deschiderea acestuia pentru utilizatori, ci doar dinamizarea fondului, mişcarea lui mai rapidă dintr-un loc în altul, în funcţie de necesităţi, fără a mai fi nevoie de încă o schimbare de cotă. Desigur, mai uşor se poate identifica în depozit o cotă unică de felul I 123456, dar nici a alege un documente având la cotă 16/K73 când în depozit n-ar exista mai mult de 20 de cărţi de logică, aşezate în ordinea alfabetică a iniţialei numelui autorului n-ar fi un lucru atât de dificil. 2.1. Accesul direct - etichetă a bibliotecă moderne În planul de activitate a programului FAIFE19 pe anii 2001 - 2003, program lansat cu prilejul desfăşurării Conferinţei IFLA de la Copenhaga, în 1997, se precizează că "Liberul acces la informaţia din biblioteci pentru toţi oamenii"20 reprezintă prioritatea nr.1. Accesul neîngrădit la informaţie repezintă un principiu fundamental al libertăţii intelectuale pe care bibliotecile şi personalul acestora trebuie să-l respecte materializându-l prin achiziţionarea, conservarea şi diponibilizarea unei mari varietăţi de "materiale care să reflecte pluralitatea şi diversitatea societăţii."21 Bibliotecarul are obligaţia de a selecta, a achiziţiona şi a disponibiliza documentele după criterii strict profesionale, liber de constrângeri de ordin politic, moral sau religios, respingând în acelaşi timp orice formă de cenzură. Accesul a devenit, după opinia lui Gregg Sapp22 cel mai puternic cuvând din biblioteconomia contemporană." La câştigarea acestui atatut a contribuit în bună măsueă şi pătrunderea în biblioteci a documentelor pe suport digital, în cazul noului tip de documente accentul mutându-se pe achiziţie pe acces.23 Dar de ce acces direct? În literatura de specialitate se întâlnesc frecvent concepte ca "acces liber", "acces liber la raft", "acces direct", "acces indirect". Potrivit reglementărilor internaţionale precizate mai sus, accesul în bibliotecă, la raft, la documente esteliber. Mediat de bibliotecar, accesul liber devine indirect, iar nemediat de acesta, accesul este direct. De regulă, accesul direct este practicat la rafturile bibliotecii, direct la documente, în spaţii pregătite special dar care au implicat şi costuri pe măsură. De altfel, se poate face lesne constatarea că partea din localuri rezervată depozitelor este în scădere remarcabilă în normele de proiectare şi de construcţie contemporane, în favoarea creşterii spaţiilor cu acces direct, cum este cazul şi la Biblioteca Facultăţii de Filosofie. Avantajele acestui mod de organizare şi disponibilizare a documentelor sunt convingătoare atât pentru bibliotecar; cititorul poate face descoperiri intereseante luând contact direct cu documentul; utilizatorul este pus în legătură cu mai multe documente din acelaşi domeniu sau/şi autor; notiţele bibliografice găsite în cataloage sunt atât de lacunare, în timp ce răsfoirea ne relevă imediat informaţiile necesare despre documentul respectiv; cititorul nu mai risipeşte timp aşteptând să fie servit; personalul bibliotecii este mai puţin solicitat. Exceptâd dezavantajele organizării accesului direct (costurile relativ ridicate pe care bibliotece le suportă pentru securizarea publicaţiilor, riscurile asumate privind furturile etc.), aflate în netă minoritate faţă de avantajele prezentate mai sus, ceea ce regretabil şi derutant în organizarea accesului este marea varietate a cotării documentelor expsuse accesului direct. Biblioteca Facultăţii de Filosofie ca şi Unitatea Centrală au acordat o ultimă şansă clarificării zecimale universal, arătându-i singura demnitate pe care o mai poate ocupa: cotorul cărţilor. Este adevărat că "incidenţa căutărilor după subiect a crescut dramatic, aşa de mult încât organizarea informaţiei după subiect a fost trâmbiţată ca o schimbare paradigamtică"24, dar nu căutarea după incizii CZU, ci după descriptori, după vedete de subiect. Or, a folosit indicii de clasificare zecimală în formarea cotei de acces direct este singura modalitate actuală de a-l familiariza pe utilizator cu o corespondenţă centenară între cifre şi noţiuni. Şi aceasta nu pentru că o atare modalitate de organizare a cunoştinţelor ar fi superioară altor sisteme de clasificare (Dewey, de pildă), ci pentru că ea este la îndemâna noastră şi bibliotecile româneşti au tradiţie în a o folosi. Şi când cifrele sunt data făcute, a le ignora pe motiv că sunt "schimbătoare" (pentru că acel Consorţiu CZU lucrează) şi a inventa alt limbaj convenţional ni se pare muncă investită inutil.25 Oricât de activ ar fi Consorţiul CZU şi oricâte înnoiri ar aduce la un moment dat Clasei 1-Filosofie, nu înseamnă că trebuie stat cuExtension and Correction la căpătâi, veghind la schimbarea indicilor şi grăbindu-ne, apoi, la modificarea cotelor. Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" lucrează după ediţia medie a CZU tradusă (cu mai multe sau mai puţine stângăcii) de Biblioteca Naţională. Folosind două, trei, maxim patru cifre din aceste tabele de indici spre a alcătui cota sistematică, se presupune îngheţată ediţia medie a CZU şi nu mai pot fi adoptate alte remanieri (în cazul alcătuirii cotei), indiferent dacă în clasificarea după subiect a documentelor incorporată descrierii bibliografice se va mai folosi sau nu clasificarea zecimală. Concluziiî S-a încercat în prezentul demers a capta o viziune de ansamblu asupra caracterului fondurilor de documente existente la Biblioteca Facultăţii de Filosofie, conştientizând la fiecare pas principiile biblioteconomice contemporane, care ar trebui să stea la baza unui management al colecţiilor. Perspectivele sunt optimiste, dar până a le materializa, eforturile bibliotecarilor nu pot fi cruţate. Date fiind transformările radicale prin care a trecut în ultimii 15 ani Facultatea de Filosofie ca structură de învăţământ, inevitabil acestea trebuiau să se răsfrângă şi asupra bibliotecii care deserveşte procesul instructiv-educativ din această facultate, în primul rând asupra colecţiilor acesteia aflate încă în metamorfoză. Şi orice metamorfoză este dureroasă... Ne consolăm cu gândul că, spre deosebire de altele, aceasta poate duce spre lumină. Elena Bulgaru, Biblioteca de Filosofie Şef Bibliotecă |
 | |
|
|