Problema formării utilizatorilor nu este nici nouă şi nici uşoară. Ea implică o serie de probleme de care depinde rezultatul demersului. Că formarea utilizatorilor unei biblioteci, în special a unei biblioteci universitare, este o necesitate, mai ales în cadrul informatizării bibliotecii, este de domeniul evidenţei. Cine este mai indicat cu formarea utilizatorilor, bibliotecarul, profesorul, ambii, metodele de formare, ce categorii de utlizatori, profesionalizarea formatorilor, iată doar cîteva din întrebările care se pun în cadrul unui program de formare a utilizatorilor unei biblioteci. La aceste intrebări vin să răspundă materialele cuprinse în acest volum exprimînd experienţa în domeniu din Franţa. In articolul său, "Mode d'emploi", Odile Riondet trece în revistă cam toate aspectele problemei formării utilizatorilor de la voinţa democratizării accesului la cultură şi la informaţie la noile tehnologii, evoluţia învăţămîntului superior şi a didacticii universitare, practicile în biblioteci, locul noilor tehnologii, autonomia utilizatorilor, relaţiile între bibliotecari şi profesori.

De ani sau chiar de decenii numeroase biblioteci au reflectat asupra problemei formării utilizatorilor şi a modalităţilor corespunzătoare. Un exemplu notoriu în Franţa este Biblioteca publică de informare (BPI) care chiar de la deschiderea sa se preocupă de comportamentul utilizatorilor săi. Aceştia se pot descurca într-un spaţiu care le oferă documente pe diferite forme de suporturi şi cataloage informatizate. Nu este necesar să fie ajutaţi, ghidaţi, formaţi. Evident în demersul lor specialiştii din această bibliotecă s-au folosit de experimentele, regăsite şi în acest volum, din alte centre de documentare.

Întrebarea este cine trebuie să se ocupe de formarea utilizatorilor?, profesorii, profesioniştii din biblioteci sau amîndouă categoriile. Şi legat de acestă problemă se pune întrebarea dacă biblioteconomia sau ştiinţele documentării formează ele însele o metodologie. Problema formării nu este una izolată. În primul rînd trebuie construită o reprezentare a ceea ce este formarea, apoi o îmbinare a diferitelor maniere uneori contradictorii de abordare a problemei şi stabilirea unei metode de lucru, reperarea greutăţilor şi a pericolelor existente.

Formarea poate fi complementară. Ceea ce se face într-o bibliotecă este complementară cu practica universitară iar o bibliotecă universitară nu poate ignora ceea ce se petrece într-o universitate. Punerea în practică a formării întîmpină multiple dificultăţi. Unii profesori pot fi reticenţi, bibliotecarii pot avea greutăţi să integreze această nouă sarcină în atribuţiile lor. Punerea în practică a acestei probleme duce la punerea în dezbatere a profesiunii de bibliotecar pentru că ea se repercutează asupra imaginii pe care o au profesioniştii din biblioteci asupra lor înşişi, asupra identităţii lor, asupra intersectării cu alte profesiuni, care sunt profesioniştii din biblioteci în raport cu documentariştii sau cu profesorii din învăţămîntul superior.

Au bibliotecarii vocaţia formării? Este o problemă care se pune. În general nu este contestată necesitatea formării utilizatorilor dar bibliotecarii fac constatări asupra timpului de muncă consacrat punerii în practică şi realizării formării. În acestă problemă în Franţa bibliotecile universitare nu au o poziţie uniformă : unele cer şi îşi asumă responsabilitatea formării utilizatorilor, altele consideră personalul din biblioteci nepregătit pentru această muncă şi angajează documentarişti profesori secundari, altele oferă o infrastructura şi o coordonare profesorilor voluntari.

Formarea utilizatorilor se face ţinînd cont de anumite reguli avînd o metodă în gîndirea acesteia. Este ceea ce se numeşte o inginerie a formării. Un profesionist în formarea utilizatorilor trece printr-un demers de analiză a situaţiei date, a unei sinteze a observaţiilor şi reflecţiilor asupra a ceea ce face sau a ceea ce ar trebui să facă. Ingineria formării oferă o grilă de probleme şi propune o serie de etape preliminare a muncii de formare : definirea obiectivelor, aşteptările în termeni de rezultate concrete, cunoaşterea segmentului de utilizatori care trebuiesc formaţi, evaluarea lor din punct de vedere cantitativ, inventarierea resurselor. Şi nu în ultimul rînd ce metodă pedagogică aplici.

În afara de ingineria informării există şi o metodă pragmatică ca o cheie a succesului. Aceasta nu este neapărat contradictorie inginerii formării. Pragmatismul nu exclude metoda dar o adoptă la circumstanţele locale sau particulare ţinînd cont în special de nivelul utilizatorilor şi a specificului local înainte de a pune în practică acţiunea de formare.

Tot Odille Riondet într-un articol intitulat "Între informare şi formare" descrie experienţa Bibliotecii Publice de Informare de pe lîngă Centru Pompidou în procesul de formare şi informare în cadrul acestei biblioteci. În urma constatării că 75 la suta dintre utilizatorii bibliotecii nu consultau nici cataloagele nici bibliotecarii la birourile de informare s-a luat hotarîrea prezentării bibliotecii, cataloagelor pe diverse suporturi precum şi iniţiere în Opac. Iniţierea dura între 45' şi 3 ore. Iniţierea comporta trei etape: vizitarea bibliotecii, o expunere asupra clasificării, cataloagelor şi resurselor, exerciţii practice. Acestea din urmă erau propuse prin două modalităţi. Prima comportă 10 întrebări care obligau la consultarea diferitelor cataloage (pe subiecte, autor, etc) iar a doua pe o temă unică de cercetare la alegere. O constatare nu tocmai fericită. Această ultimă etapă de instruire a avut cel mai mic număr de utilizatori.

Legată de secvenţa pe teme se face şi prezentarea noilor tehnologii ca utilizarea cdr-rom, Internetului, videodiscurile, căutarea cataloagelor GEAC.

In prezentarea acestui material am preferat să extrag cîteva probleme din articolele coordonatoarei lucrării care au un caracter mai general, celelalte materiale reflectînd programele, modalităţile, experimentele formării utilizatorilor în diferite centre universitare sau biblioteci din Franţa.

Ion Podocea

Serviciul Indexare

Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti