Dar ce anume mă determină pe mine să îi consider pe bibliotecari şi "minunaţi" dar şi "profanatori ai cărţilor"?

Pentru început, să vedem în ce măsură bibliotecarii, pot să fie nişte "profanatori de carte".

Bibliotecarii, sunt cei care descoperă destul de repede, precum orice explorator pornit în descoperirea tainelor universului, că marile descoperiri nu se află la îndemâna oricui, că uneori drumul spre cunoaştere se dovedeşte extrem de anevoios şi de complicat. Tot aşa de multe ori şi nouă, bibliotecarilor ne este dat să constatăm că şi accesul nostru spre universul cărţilor este uneori aproape inaccesibil. Prin natura muncii noastre, de foarte multe ori nu reuşim să intrăm în contact direct cu ceea ce înseamnă conţinutul unei cărţi, ci doar cu învelişul material şi inert al acesteia. Şi ce bibliotecar nu a fost pus în situaţia de a se limita la o simplă atingere fugară a unor coperţi, uneori atât de frumos legate în piele, care ce-i drept te pot transpune în alte epoci de mult apuse, dar o asemenea atingere superficială nu face decât să minimalizeze sufletul din interiorul unei cărţi.

Alteori, bibliotecarii chiar nu au de ales, pentru că trebuie să se supună unor reguli riguroase care îi obligă să devină rapizi şi eficienţi pentru a putea rezolva toate problemele cu care se confruntă, de la asigurarea unui bun flux al publicaţiilor până la onorarea celor mai sofisticate cereri lansate de utilizatorii care intră într-o bibliotecă.

Motiv pentru care tot bibliotecarii sunt cei care sfârşesc aproape dramatic în faţa unei cărţi de mare valoare, carte în faţa căreia trebuie să se stăpânească şi să se limiteze la doar o singură pagină, pagina de titlu, care din păcate nu poate să furnizeze decât câteva informaţii succinte despre ceea ce ar putea să conţină paginile acelei cărţi. Această pagină de titlu uneori este capabilă să ucidă în tine conţinutul unei lucrări de mare excepţie şi, închizând o asemenea carte, bibliotecarul simte că tocmai a închis un mormânt peste care a aşezat cu mare greutate o piatră funerară. Odată închisă o asemenea carte, simţi că ceva a fost ucis, simţi că ceva a fost îngropat şi simţi că ceva a fost profanat şi tot atunci devii perfect conştient că profanatorul nu a reuşit să extragă aproape nimic din acel mormânt, pentru că nu a avut timp să descopere comoara ascunsă. Aceştia suntem noi bibliotecarii nişte "profanatori de carte", după cum atât de mult îmi place mie să îi numesc uneori, dar aceşti "profanatori" la care mă refer sunt în egală măsură şi "minunaţi".

Doar simpla prezenţă a cărţilor nu poate lăsa pe nimeni indiferent, cărţile sunt un mister, sunt un miracol creat de mintea şi de sufletul omului, sunt adevărate universuri care aşteaptă cufundate într-o tăcere desăvârşită să fie descoperite, să fie explorate, să fie iubite, iar bibliotecarii exact asta şi fac, reuşesc în cele din urmă să se apropie de cărţi cum nu mulţi alţii reuşesc să o facă. La început, cărţile pot să pară chiar neprietenoase pentru mulţi neiniţiaţi, dar cei care rămân în preajma cărţilor învaţă să se apropie de ele, învaţă să le cunoască, învaţă să le audă vocile, uneori chiar zarva pe care reuşesc să o facă de acolo de pe poliţele lor, parcă le auzi spunând: "pe mine să nu mă uiţi" sau "ba nu, pe mine să nu mă uiţi".

Bibliotecarii, aceşti frumoşi şi "minunaţi profanatori ai cărţilor" învaţă să iubească cărţile într-un fel aparte, numai al lor şi într-un mod în care mulţi alţii nu reuşesc să o facă.

Aceşti "minunaţi profanatori ai cărţilor" sunt în stare să renască din propria cenuşă precum Pasărea Phoenix, şi să revină la conţinutul şi esenţa unei cărţi pe care cu ceva timp în urmă au fost în stare să o închidă cu atâta brutalitate readucând-o, aproape fără milă, între cele două coperţi ale ei.

Bibliotecarii sunt cei care ştiu să se bucure de prezenţa vie a cărţilor şi învaţă să se mulţumească cu aceste prezenţe, care nu fac altceva decât să aştepte cuminţi pe rafturile lor să fie descoperite în toată splendoarea lor. Aceasta este legătura aproape sacră, înţelegerea tacită care se creează între un bibliotecar şi cărţile dintr-o bibliotecă. Bibliotecarul, acest "minunat profanator al cărţilor", înţelege, în cele din urmă, că aceste minuni, cărţile, îl vor aştepta.

Ileana Radu

Serviciul Dezvoltarea Colecţiilor

Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti