1. Cuvânt înainte
"La începutul anului 870 î.Hr, Fenicia - o ţară pe care israeliţii o numeau Liban - sărbătorea aproape trei secole de pace. Fenicienii erau mândri de aceasta. Locuitorii marilor oraşe ca Sidon, Tyr, Byblos cunoşteau numerele, citeau în stele, fabricau vin şi foloseau de aproape 200 ani un sistem de scriere numit de greci alfabet. Într-un oraş îndepărtat, numit Nivine, s-a reunit consiliul de război. Câteva căpetenii asiriene hotărâseră să trimită trupe pentru a cuceri ţările situate de-a lungul coastei mediteraneene. Fenicia era prima ţară care urma să fie invadată. Oare de ce trebuia să ia sfârşit o pace care durase sute de ani? Răspunsul era: invenţia din Byblos. Acolo se descoperise o scriere accesibilă tuturor, chiar şi celor care nu ştiau să o folosească. Preoţii ştiau că dintre toate armele de distrugere pe care le-a putu inventa omul, cea mai teribilă şi mai puternică era cuvântul. Cuvântul distruge fără să lase urme. Până atunci doar casta preotească cunoştea istoria strămoşilor, care era transmisă prin viu grai, sub jurământ că secretul va fi păstrat. Sau era nevoie de mulţi ani de studiu pentru a descifra scrierea pe care egiptenii o răspândiseră în toată lumea; astfel numai cei foarte învăţaţi, scribii şi preoţii puteau să schimbe informaţii între ei. Alte culturi aveau formulele lor rudimentare de a-şi înregistra istoria, dar erau atât de complicate, încât nimeni din afară nu încerca să le imite. Invenţia din Byblos însă avea o componentă explozivă: putea fi folosită de orice popor, indiferent de limba pe care o vorea. Până şi grecii, care respingeau orice venea din afară, adoptaseră scrierea din Byblos şi o practicau curent în tranzacţiile comerciale. Specialişti cum erau în a-şi atribui tot ce apărea nou, botezară invenţia din Byblos cu un nume grecesc: alfabet." Acolo se afla şi rădăcinile cuvântului biblioteca (biblon = carte, theke = cutie, gr.). De atunci datează şi modul de a ne raporta la acest summum de cunoştinţe care, în timp, ne-a adus în pragul erei cunoaşterii. În dinamica vieţii actuale, biblioteca trebuie să se repoziţionaze, să se integreze în sisteme mai vaste, să utilizeze la maximum şi în folosul cunoaşterii toate tehnicile şi dispozitivele pe care ştiinţele electricităţii le pune la dispoziţie. Depinde de gânditorii, strategii şi managerii bibliotecilor să fie în fruntea celor ce deschid era cunoaşterii sau să rămână un apendice privit cu melancolie, al epocilor demult apuse. 2. Biblioteca în epoca globalizării, globalizarea în era cunoaşterii. Cartea electronică, fenomen internaţional cu caracter global în societatea cunoaşterii. Omenirea a cunoscut întotdeauna efecte globale. Răspândirea speciei umane pe glob, la începuturile ei, a fost un efect global, dar nu o globalizare, difuzarea tehnologiilor în decursul istoriei, extinderea transporturilor pe mare, în aer şi terestre, a comerţului au fost sau au produs efecte globale. Catalizatorul globalizării se dovedeşte a fi Internetul, deoaree această reţea informatică mondială determină constituirea unei îmbinări unice de relaţii economice, sociale, politice, ştiinţificie, tehnologice şi culturale la scara întregului glob. Globalizarea a devenit iritabilă. Este bine, este rău? Când toate domeniile fundamentale ale ştiinţei au ajuns la o frontieră comună cu aceea a ştiinţei conştiinţei, cum este cazul fizicii cuantice, al biologiei pentru explicarea proceselor mentale ale organismelor, al informaticii şi roboticii la limita dintre conştientul natural şi artificial, al cosmologiei, globalizarea, ca fenomen social, va scoate şi mai puternic în relief problema conştiinţei pentru societate şi viitorul ei. Globalizarea este o noutate în viaţa omenirii, fiind în primul rând, o problemă socială cu implicaţii sociale. Globalizarea se referă la relaţiile dintre toţi oamenii de pe Pământ, dintre ei şi globul pământesc în totalitatea lui. De aceea, la întrebarea "este bine, este rău?, răspunsul potrivit astăzi este "poate fi bine, poate fi rău". Alegerea depinde de conştiinţa socială a globului şi de modul în care vor acţiona agenţii politici. Globalizarea ar putea deveni o nouă formă de civilizaţie socială, care este noţiunea diferită de civilizaţia tehnică, sau spirituală, deşi le implică şi pe acestea. Prin civilizaţie socială se înţelege (M. Drăgănescu, 1974, 1984) nivelul calitativ al relaţiilor dintre oameni, dintre grupuri, naţiuni, state, etnii, instituţii, ale relaţiilor acestora cu mediul înconjurător natural şi artificial-tehnic, toate în raport cu criterii umaniste, etice, estetice şi ale manifestării unui sens al vieţii omului în existenţă. Din punct de vedere filosofic, globalizarea se înscrie pe traiectoria unei legităţi tendenţiale generale a devenirii omenirii. Globalizareaar putea fi continuată în viitor cu un proces de universalitate, cu înţelesul extinderii unui sistem de relaţii, între fiinţe conştiente şi inteligente, la scara universului. Nu se caută cu mare interes inteligente extraterestre sau, dacă acestea nu ar exista, nu tindem să trimitem oameni pe ale corpuri cereşti? Ce se va întâmpla? Presupunând că vom evita catastrofa ecologică şi se va trece la societatea globală sustenabilă (durabilă) până la mijlocul sec. XXI, dezvoltarea tehnologiilor care determină globalizarea va produce noutăţi surprinzătoare şi consecinţe sociale pe măsură. Două dintre acestea apar relevante: a) trecerea de la sisteme şi roboţi cu inteligenţă artificială la noduri tehnice şi roboţi cu conştiinţă artificială, care vor amplifica potentele reţelei Internet la noduri tehnice şi roboţi cu conştiinţă artificială, care vor amplifica potenţele Internet şi ale globalizării; b) consecinţele descifrării genomului uman (înscris astăzi pe 80.000 de discuri compacte!), ca şi al altor organisme, ceea ce va duce, deoarece altfel un asemenea volum de date nu poate fi folosit, la un nou şi mare domeniu al bio-informaticii, utilizat iniţial în scopuri medicale, dar apoi poate chiar pentru evoluţia speciei umane. Iar acest lucru va influenţa şi globalizarea. În primul caz, se ştie astăzi, inteligenţa nu este numai un atribut al viului, al omului, ci şi al unor structuri informatice nevii (cazul inteligenţei artificiale), deşi asemenea structuri nu au apărut în mod natural în lumea nevie. Ele au fost create de om, dar pot căpăta o anumită independenţă, mai mult sau mai puţin controlată. Ele pot căuta pentru fiecare utilizator individual, spre exemplu, la obiect, informaţiile cerute din întreaga reţea mondială Internet. Este un mare avantaj al globalizării şi al economiei globale. Hans Moravec, de la Carnegie Mellon University, SUA, care lucrează de 40 de ani în domeniul roboticii, consideră (Scientific American) că în următorii 50 de ani se vor realiza patru generaţii de roboţi universali (până acum nu s-au realizat decât roboţi specializaţi), primul, până în anul 2010, cu o capacitate de prelucrare a informaţiei similară cu a creierului unei şopârle, urmat de un robot universal cu o capacitate similară unui şoarece, apoi a treia generaţie cu o capacitate echivalentă unei maimuţe şi în fine a patra generaţie de roboţi universali similari omului. Despre aceştia din urmă afirmă: "Educaţi în mod corespunzător, aceşti roboţi vor deveni formidabili. De fapt, sunt sigur că vor fi supraperformanţi în orice domeniu de activitate, intelectual sau fizic, pe care putem să-l concepem. Inevitabil, asemenea desfăşurări vor duce la restructurări fundamentale ale societăţii. [...] Inteligenţa roboţilor o va depăşi pe a noastră cu mulţi ani buni înainte de 2050. În acest caz, roboţi scientişti, produşi de masă şi deplin educaţi, lucrând ieftin, rapid şi tot mai eficient vor asigura ca cea mai mare parte a ceea ce ştiinţa va cunoaşte în 2050 să fi fost descoperită de progenitura noastră artificială". Fără îndoială, se va înainta într-o asemenea direcţie, cel puţin în ce priveşte inteligenţa; poate da, poate nu în privinţa conştiinţei. Pentru Moravec, unde există inteligenţă există şi conştiinţă. Afirmaţie discutabilă. De fapt, conştiinţa implică inteligenţă şi nu invers. Într-o reţea Internet vor exista noduri cu sisteme inteligente foarte puternice şi poate chiar noduri cu conştiinţă realizate cu un hardware şi software specific (bazat pe fizica cuantică), nu neapărat biologice. Profesorul fizician Herbert S. Greene, de la Universitatea din Adelaide, Australia, se opune şi el asocierii dintre inteligenţă şi conştiinţă. El mai afirmă: "S-a şi dezvoltat o relaţie simbiotică între fiinţe umane şi o reţea de calculatoare extinsă în cea mai mare parte a lumii, capabilă de a transfera şi procesa informaţie cu viteză şi eficientă supraumană. Introducerea unor noduri cu conştiinţă artificiaă în reţea, operând asupra qubiţilor (bitilor cuantici) în locul biţilor clasicei maşini Tuaring (calculatoare cuantice conştiente), ar conduce la dezvoltarea unui sistem ecologic posedând ambele cele mai bune calităţi obţinute prin selecţie naturală şi o nemăsurabil mai mare inteligentă şi înţelepciune decât întâlnim în prezent în afacerile umane". Internetul se găseşte astăzi în etapa sa de început. Dezvoltarea tehnologiei informaţiei, începând cu trecerea de la microelectronică la nanoelectronică, la electronică moleculară şi calculatoare cuantice, deoarece aceste domenii sunt şi vor fi motorul acestei dezvoltări, va duce la schimbări ca cele menţionate mai înainte. Unde ne găsim astăzi şi cum anume ne putem racorda, din punctul de vedere al globalizării, la ceea ce va fi mâine? "Fenomenul globalizării va fi poate, destul de curând, cel mai puternic factor în raport cu care vom fi obligaţi să gândim şi să echilibrăm interesul nostru naţional. Globalizarea este un proces istoric inevitabil care depinde de factori evidenţi:
Cum se poate raporta o ţară sau o naţiune medie sau mică la tendinţele globalizării şi la formele pe care aceasta le va lua?[...] Chiar fără un stat mondial, globalizarea îşi va spune cuvântul, fiecare bloc şi statele componente dintr-un bloc urmând a se adapta acestui proces. Clubul de la Roma a lansat lozinca "Să gândim global, să acţionăm local!" Această idee este compatibilă cu un proces de auto-organizare a globalizării în care fiecare participant şi toţi în ansamblu pot interveni, în locul organizării globalizării de către un guvern de stat mondial ori de un singur centru de putere sau chiar de numai câteva centre de putere. Acceptarea unei asemenea idei privind raportul global/local lasă un loc şi pentru exprimarea interesului nostru naţional, evident într-un anumit echilibru cu înţelegerea şi susţinerea globalizării mai curând printr-un proces de auto-organizare. Atunci globalizarea va fi mult mai naturală şi puţin artificială". La Okinawa, în luna iulie 2000, la conferinţa la vârf a grupului G8 a fost aprobat documentul "Okinawa Charter of tje Global Information Society". Această carte este semnificativă pentru procesul globalizării deoarece îşi îndreaptă atenţia asupra factorului esenţial, anume asupra Internetului şi tehnologiilor informaţionale, implicând procesele educaţionale corelate, cu accent asupra economiei mondiale. În prima parte a acestui document se arată: "Tehnologia informaţiei şi comunicaţiei (IT) este una dintre cele mai puternice forţe pentru conturarea secolului XXI. Impactul ei revoluţionar afectează modul în care popoarele trăiesc, învaţă şi muncesc şi modul în care guvernele interacţionează cu societatea civilă. IT devine rapid un motor vital al creşterii pentru economia mondială. [...] Esenţa transformării economice şi sociale antrenate de tehnologia informaţiei şi comunicaţiei este puterea ei de a ajuta indivizii şi societăţile pentru utilizarea cunoaşterii şi ideilor. [...] În acest scop trebuie să asigurăm că IT serveşte obiectivelor, cu suport mutual, în a crea creştere economică durabilă, de a antrena bunăstarea publică, de a cimenta coeziunea socială, şi să lucrăm pentru a realiza deplin potenţialul ei pentru întărirea democraţiei, creşterea transparenţei şi răspunderii în guvernare, pentru a promova drepturile omului, de a încuraja diversitatea culturală şi pacea şi stabilitatea internaţională. Îndeplinirea acestor obiective şi abordarea acestor sfidări vor cere strategii naţionale şi internaţionale. În urmărirea acestor obiective, reînnoim ataşamentul nostru faţă de de principiul incluziunii: oricine, oriunde să poată participa şi nimeni să nu fie exclus de la beneficiile societăţii informaţionale." Idei frumoase care conţin mugurii unei civilizaţii globale. Aceste idei se impun dincolo şi chiar prin interesele participanţilor G8. Ei au nevoie de extinderea pieţelor de desfacere, dar într-un climat mondial economic şi social calm, fără terorism şi războaie. Raza noastră de speranţă se conturează odată cu aderarea României la Uniunea Europeană care ne va determina să privim înainte şi să participăm la Europa electronică (e-Europe), contemporani cu lumea secolului XXI. Cartea electronică, fenomen internaţional cu caracter global în societatea cunoaşterii. Despre societatea informaţională se discută teoretic de un număr mare de ani, dar numai după constituirea Internetului a devenit clar că în esenţă societatea informaţională este societatea care se bazează pe Internet. De asemenea, globalizarea este, după cum am arătat în capitolele precedente, cu prioritate a Internetului. Atunci se poate spune că globalizarea este un fenomen specific societăţii informaţionale. La rândul ei, societatea informaţională se va extinde într-o societate a cunoaşterii care va fi probabil urmată de o societate a conştiinţei. Societatea cunoaşterii presupune nu numai o extindere şi aprofundare a cunoaşterii umane, dar mai alesmanagementul cunoaşterii şi o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul. Prima dintre aceste mari noutăţi care oferă o diseminare fără precedent a cunoaşterii este cartea electronică. Începând din anul 1998 se dezvoltă un fenomen nou în cadrul tehnologiilor informaţiei care determină globalizarea şi anume apariţia cărţii electronice. Până în prezent au fost editate cărţi pe Internet şi în ţara noastră, dar, după informaţiile disponibile, nu a fost publicată însă nici o carte electronică. Între "Internet Books" şi "ebooks" (cărţi electronice) este o mare diferenţă, ceea ce se poate constata la o examinare directă a acestor tipuri de cărţi, al doilea tip fiind foarte aproape de cărţile tipărite. Acţiunea se desfăşoară astăzi la nivel mondial. Care sunt avantajele cărţii electronice? Pot fi menţionate:
În concluzie, prin tehnologia cărţii electronice se vor realiza produse informaţionale variate, cu preţuri mult reduse faţă de cele oferite astăzi, care vor duce la un efect de economie de masă şi antrenarea întregii economii; cartea electronică va avea un efect hotărâtor pentru extinderea societăţii informaţionale la o societate a cunoaşterii. Piaţa cărţii electronice va fi, în mod esenţial, Internetul. Transformarea societăţii informaţionale în societate a cunoaşterii a devenit un proces recunoscut. Interesant este faptul că în toate consideraţiile de până acum referitoare la societatea cunoaşterii încă nu se face referire la rolul cărţii electronice. Într-un fel, acest lucru este normal deoarece cartea electronică abia a apărut. Spre exemplu, într-o lucrare recentă dedicată în principal societăţii cunoaşterii, publicată în anul 2000 (scrisă însă la mijlocul anului 1999, an în care a început să fie cunoscută cartea electronică) nu numai că nu este analizat rolul "e-book-ului", dar nici nu se menţionează apariţia lui. Autorii acestui volum, de altfel deosebit de inspirat şi documentat, consideră telecomunicaţiile ca devenind atât de comune şi prezente încât nici nu vom mai observa existenţa lor ("telecommunications will sink below our notice"). De aici sintagma "dispariţia telecomunicaţiilor", care este şi titlul cărţii respective. Dar autorii mai afirmă următoarele: "Strangely, it's just this disappearance that will mark the real beginning of what we refer to as the Knowledge Age". Părerea noastră este că începutul real va fi mai curând determinat de cartea electronică. De altfel, autorii volumului amintit, pe lângă menţionarea corectă a suportului tehnologic care duce la "dispariţia" (invizibilitatea) telecomunicaţiilor datorită convergenţei dintre calculatoare, comunicaţii, conţinut informaţional şi electronicii de consum (inclusiv media), constată cum în Era Cunoaşterii are loc un proces de transformare a informaţiei crude în cunoaştere, adică o puternică antrenare a valorii informaţiei. Este exact ceea ce se va întâmpla prin tehnologia cărţii electronice care va conferi cunoaşerii un caracter de masă. Societatea cunoaşterii va satisface cerinţele pentru ceea ce numim astăzi societatea informaţională: "Acest proces, care a început în a doua jumătate a secolului al XX-lea, tinde să creeze în societate o structură informatică unitară, care să deservească în cele din urmă: a) pe fiecare cetăţean, cu putere de calcul şi memorii auxiliare, pentru autoeducaţia sa, pentru relaţii cu structurile societăţii din punct de vedere economic, cultural, medical, juridic, social etc. Omul se va găsi nu numai într-un mediu ecologic şi social, dar şi într-un mediu informatic, care va schimba modul său de viaţă; b) fiecare unitate organizatorică, atât în modul ei de funcţionare internă, cât şi în relaţiile cu organizaţiile exterioare; c) societatea şi economia în ansamblu, pentru conducerea acestora în scopul atingerii obiectivelor fixate; d) relaţiile dintre state şi naţiuni. Faţă de aceste tendinţe, s-ar putea spune ameţitoare pentru perspectivele societăţii umane, statele şi oamenii încep să ia atitudine. Revoluţia informatică abia a început...". Desigur, acum ne găsim într-o altă etapă, pe de o parte determinată de tendinţa generală către societatea cunoaşterii, pe de altă parte, în ceea ce ne priveşte, caracterizată de stadiul dezvoltării informaţionale şi economice a României: "România se găseşte astăzi într-o stare de declin economic accentualt, cu un standard de viaţă şi de calitate a vieţii scăzute dramatic, cu o economie subterană (necontabilizată) deosebit de extinsă, cu fenomene de corupţie care o subminează, cu stări de haos financiar, la care se adaugă şi o stare de subdezvoltare informaţională adâncind o degradare a societăţii româneşti resimţită în toate sferele vieţii noastre sociale. [...]Toate cele mai de sus duc la concluzia următoare: România este o ţară dintre cele mai subdezvoltate din punct de vedere informaţional. Decalajul extern în domeniul informaţional poate fi considerat la nivelul de alarmă. Decalajele interne care se referă la starea informaţională a populaţiei, în ansamblul ei, în raport cu un număr mic de cetăţeni care au acces la mijloacele societăţii informaţionale, constituie un alt aspect al problemei, la fel de important şi corelat cu cel menţionat mai înainte privind decalajele externe. [...]Domeniul tehnologiei informaţiei a cunoscut un declin în anii 1998 şi 1999. Să adăugăm creşterea sistematică şi exorbitantă a tarifelor aplicate de Romtelecom care au dus la frânarea dezvoltării Internetului şi a utilizării acestuia, cu efect de blocare a dezvoltării societăţii informaţionale." Ce putem face într-o asemenea situaţie? Singura soluţie este aceea de a îmbina cerinţele pentru dezvoltarea societăţii informaţionale cu cele privind societatea cunoaşterii. Nu este nevoie să repetăm exact istoria altora, ci să dezvoltăm societatea informaţională cu aspectele esenţiale pe care le constatăm determinante pentru societatea cunoaşterii, în mod îmbinat. Acest lucru este posibil deoarece societatea cunoaşterii se grefează pe societatea informaţională, fără a mai face deosebire între ele. Această îmbinare trebuie să înceapă imediat. Dacă societatea cunoaşterii începe cu adevărat cu "cartea electronică", deoarece nu este vorba numai de oamenii de ştiinţă şi marii specialişti în tehnologie, ci de a face activă cunoaşterea şi modurile ei de aplicare pentru majoritatea cetăţenilor societăţii, de fapt pentru toţi, atunci o componentă importantă şi de bază a planurilor noastre pentru societatea informaţională trebuie să fie aceea a "cărţii electronice". În acest scop, vor trebuie avute în vedere măsuri precum următoarele:
Se apreciază, prin prognoze recente, că în anul 2007 jumătate din numărul cărţilor publicate în Statele Unite şi probabil în Europa vor fi cărţi electronice. Va fi într-adevăr o schimbare dramatică, dar, cu toată restrângerea, cărţile tipărite nu vor dispare, după cum nici alte tipuri de produse informaţionale pe Internet nu vor dispare. Dar principalul vector al produselor informaţionale va deveni cartea electronică. Principala concluzie cu privire la globalizarea este aceea a caracterului ei inevitabil. Datorită legăturii dintre societatea informaţională şi globalizare, ceea ce îndreptăţeşte afirmaţia globalizarea este o consecinţă firească a societăţii informaţionale, întrucât societatea informaţională se dovedeşte a fi un proces care nu mai poate fi oprit,globalizarea este şi ea un proces inevitabil. A doua teză importantă este: principalul vector al trecerii de la societatea informaţională la societatea cunoaşterii este cartea electronică.Acest proces se va desfăşura la scară mondială, dar cum întregul şi partea nu pot fi despărţite, ele formând un tot, fiecare parte conţinând întregul, iar întregul fiecare parte, rezultă că partea care suntem noi, România informaţională, trebuie să acţionăm folosind capacităţile globale informaţionale ale omenirii. De aici au rezultat propunerile care au în centrul lor lansarea cărţii electronice în ţara noastră. A treia teză importantă este aceea a îmbinării imediate a cerinţelor pentru dezvoltarea societăţii informaţionale cu cele privind societatea cunoaşterii. Acest lucru este perfect posibil pentru ţara noastră, ceea ce va duce şi la efecte economice importante, consecinţe ale vectorului carte electronică, acesta antrenând însăşi dezvoltarea societăţii informaţionale în toate sferele tehnologice, economice, medicale, ale protecţiei mediului şi ale administraţiei publice. 3. Management şi cunoaştere. Biblioteca - spaţiu multivalent integrat centrului informaţional al societăţii, punct de inflexiune al locului cunoaşterii. În cele mai multe dintre teoriile managementului, acesta este definit ca un amestec optim între organizare, planificare, control şi conducere. Marile cărţi despre managementul modern să grăbesc să ridice socluri impunătoare de pe care "ştiinţa" managementului priveşte sfidător pe toţi cei care, neputincioşi să-şi rezolve problemele de zi cu zi, ar îndrăzni să se atingă măcar cu gândul de faimoasele paradigme lansate în sprijinul ideii că nu există nimic mai valoros decât învăţarea principiilor şi tehnicilor actuale de "manageriat". În fapt, lucrurile sunt cu mult mai simple, chiar banale. După părerea noastră managementul este "un fapt" al vieţii umane în încercarea ei de a conduce activitatea altora, mai mult sau mai puţin organizaţi în structuri din cele mai diverse; acest fapt poate primi numele de "management" abia după ce s-a consumat o parte importantă a respectivei acţiuni. Altfel spus, nu poţi "să-ţi propui să faci management", cel mult poţi constata existenţa unei idei călăuzitoare, a unor reuşite consecutive eventual, atunci când cea mai mare parte a acţiunii ce ai început este pe cale a se termina, sau mai degrabă când ea şi-a produs toate efectele. În acest sens, cea mai bună traducere a lui "to manage" găsesc a fi sintagma " a te descurca", "a-i descurca pe alţii" atunci când ei au nevoie de o realizare de ansamblu, la care trebuie să participe împreună. Aşadar, managementul este un fapt social, cu caracter aleator, cu o mare doză de rezultate întâmplătoare, în care amprenta umană a managerului, cunoştinţele şi caracterul său intrinsec primează asupra oricăror teorii, prejudecăţi sau idei aşa-zis "de bun simţ". A face management în bibliotecă şi pentru biblioteca s-ar supune, în concepţia noastră, aceloraşi linii de forţă: nu există modele sigur câştigătoare, nu există reţete pentru orice ţară, specialitate ştiinţifică, colectiv uman, este însă nevoie de a utiliza pe scară largă cunoaşterea, imaginaţa, tenacitatea şi privirea integratoare. Faţă de caracterul tradiţional al bibliotecii, este evident ca societatea foarte dinamică şi schimbătoare de astăzi a adus noutăţi greu suportabile. Este vorba în primul rând de lipsa acută a timpului dedicat reflecţiei, gândirii, masticării pe îndelete a cunoştinţelor şi punctelor de vedere ale înaintaşilor. Alarmat din toate părţile, stresat de zeci de probleme minore zilnice, aglomerat de inutilităţi fără putinţă de evitare, omul modern şi-a tocit iremediabil discernământul, nu se mai poate detaşa de contiguu, este incapabil să-şi sondeze eul. De unde şi accesul permanentiza la psiholog (în societăţile capitaliste dezvoltate). Cerinţa "Cunoaşte-te pe tine însuţi!" devine caduca, de neînţeles. În al doilea rând este dependenţa totală de tehnologiile electronice, care a dus pentru prima oară în istorie la îndepărtarea ireversibilă a omului de senzaţiile, percepţiile proprii, la transformarea sa într-un periferic ataşat societăţii supra-tehnologizate. Fără posibilitatea de a le mai stăpâni, uneori fără a le mai controla (vezi telefonul mobil sau calculatorul de buzunar), omul modern nu este capabil să mai înţeleagă cunoaşterea în afara dispozitivelor care îi fac viaţa posibil de trăit. Până şi biserica ortodoxă, eminamente tradiţionalistă, utilizează azi pe scară largă staţiile de amplificare, propriile emisiuni la radio şi TV, slujbele tranmise prin unde electromagnetice etc. Astfel, caracterul de intimitate, de "taină", de cuminecare, s-a întâlnit cu opusul sau, diseminarea informaţiei, transparenţa, accesul egal la mesaj, impersonalizarea cuvintelor, tocmai "coincidenţa oppositurum" în sensul cel mai nefast. Biblioteca a însemnat până acum tocmai timp suficient pentru reflecţie, stare de echilibru interior, acces nemijlocit la "intimitatea" operei, cartea în sens material fiind exact legătura "cea mai personală" dintre cititor şi scriitorul ei. Dorinţa de a vedea incunabule, de a pipăi manuscrise, de a răsfoi ediţii vechi ale aceleiaşi opere altminteri retipărite, toate vin din percepţia nemijlocitului, din dorinţa cititorului de a se întâlni cu producătorul operei în modul cel mai apropiat posibil. Dacă la aceste caracteristici mai adăugăm şi trăsătura obligatorie a "comercializării" oricărui act uman, aşadar inclusiv a cititului, vedem cum vechile "apucături" ale bibliotecii sunt pe cale de dispariţie prin inadecvarea lor la o lume alienată. Aşa cum am precizat mai sus, managementul înseamnă înainte de toate "a găsi soluţii" acolo unde ele nu sunt evidente. În acest sens, managementul bibliotecii este echivalent astăzi cu salvarea bibliotecii. Astfel managementul marilor biblioteci ale lumii a recunoscut că eliberarea întregului potenţial creator al acestor instituţii se poate face numai prin crearea în comun a unei biblioteci şi a unui Centru de informare corespunzător. În aceeaşi măsură s-a recunoscut necesitatea unui serviciu pentru cererile tehnico-comericale, plătit, care are la bază cooperarea cu asociaţiile din industria chimică, din institute şi chiar cu furnizorii de produse chimice. S-au obţinut astfel dezvoltări tehnologice remarcabile, ceea ce a permis până şi livrarea documentelor prin reţeaua de telecomunicaţii, o dovadă în plus că biblioteca trebuie să fie echipată atât tehnic cât şi mental pentru a întâmpina sfidările din anii viitori. Pe de altă parte, o metodă complexă de repoziţionare a bibliotecii în noul mediu de informare şi de schimb de cunoştinţe este tratarea spaţiului de lectură ca spaţiu al unor evenimente multivalente, în acest sens expoziţiile, discuţiile, seminariile, conferinţele, prezentările susţinute de personalităţi, brain-storming-ul, schimbul de idei în acest mediu rafinat, sunt tot atâtea oportunităţi de a arăta unicitatea prin valoare şi rafinament a mediului de lectură. Considerăm biblioteca drept punct de inflexiune al locurilor de cunoaştere, tocmai prin faptul că o întâlnire în acest spaţiu trebuie să fie un punct de cotitură, un punct de la care activitatea mentală (şi comportamentală) trebuie să simtă o schimbare. Astfel, un schimb de idei în spaţiul bibliotecii, schimb susţinut de materiale din cadrul sălilor de lectură, al depozitelor şi periodicelor, ca şi de estetica orientată spre reflecţie şi profunzime, tinde să fie un eveniment ideatic pentru orice participant. Bibliotecarul este nu numai păstrătorul unei comori nepreţuite, el este şi mijlocitorul unor evenimente rare, centrate pe schimb de valori mentale, el participă nemijlocit la eveniment, căci este sursa de cunoaşter, dând dovada în acelaşi timp de îndemânare în folosirea dispozitivelor electronicelor care, departe de a-l încurca, îi dau acces la o lume nesfârşită de contacte şi relaţii. În condiţiile în care în ultimii ani, la nivel mondial banii pentru biblioteci şi resurse informaţionale aferente s-au diminuat în termeni reali, trebuie să fie angajate practici noi în vederea introducerii sferei industriale şi chiar comerciale în lumea păstrătorilor şi procesatorilor de informaţie. În general contabilii şi furnizorii de fonduri consideră că a colabora cu organizaţii care folosesc reţele de calculatoare înseamnă bani mai puţini pentru cărţi şi periodice; de asemenea, personalul aferent este numeric mai redus şi lucrează mai repede cu calculatorul (sau aşa se crede!). De aceea, îmbinarea capacităţilor intelectuale de sinteză, de prelucrare cu cele ale îndemânării în folosirea tuturor mijloacelor tehnice de avangardă sunt cerinţe sine qua non pentru bibliotecarul de azi. Astfel, biblioteca trebuie să devină un spaţiu unicat, nodal, pentru întreaga comunitate ştiinţifică, de cultură, de afaceri şi chiar pentru utilizatorul neperformant, întrucât uriaşul prestigiu pe care îl deţine îi permite să fie în rândul din faţă al configurării noului sistem informaţional al unei ţări, locul cel mai evident în care se poate constata trecerea spre Era Cunoaşterii. 4. Biblioteca tehnică - unele caracteristici. Un proiect de management defineşte, în mod uzual, strategia de dezvoltare a bibliotecii pe termen lung începând de la o abordare din interior, pentru a vedea nivelul de dezvoltare de la care se porneşte şi o previziune a tendinţelor prezente pentru a stabili tendinţele viitoare. În acest demers de planificare se descrie domeniul de activitate al bibliotecii prin prezentarea câtorva aspecte fundamentale referitoare la:
Un criteriu important al misiunii este "criteriul evoluţiei" potrivit căruia activităţile tradiţionale de bază sunt menţinute şi dezvoltate. Ele evoluează în direcţia dorită de public, dintre tradiţional spre modern. În cazul colecţiilor, de exemplu, nu mai este atât de importantă mărimea şi cantitatea de documente stocate în depozite, ci în ce măsură documentele sunt expuse în acces direct şi comunicate în spaţii deschise pentru a fi accesibile publicului. Această activitate biblioteconomică este deosebit de importantă şi complexă, înglobând toate câmpurile de acţiune de la descoperirea informaţiei pertinente de către utilizator, formarea lui pentru această performanţă şi până la contactul nemijlocit al acestuia cu informaţia. Biblioteca tehnică este conştientă de rolul pe care îl are pentru comunitatea utilizatorilor. Analizând factorii externi şi condiţionările de mediu, putem afirma că această bibliotecă are o cantitate însemnată de potenţiali utilizatori. Pentru acest lucru, pornim de la diseminarea informaţiei către utilizatori de la premiza că este absolut necesar ca fiecare acţiune să fie eficientă. Utilizatorii sunt numeroşi, insuficient instruiţi cu privire la tehnicile de lucru cu informaţia (în afara celor două ore cât durează turul de prezentare a bibliotecii şi serviciilor ei, ei nu au contact cu o formă organizată de pregătire), nu sunt atenţi şi nu cunosc puterea de informare a bibliotecii. Portretul robot al utilizatorului de informaţie la Biblioteca tehnică nu este cel măgulitor, dar trebuie încercată ameliorarea printr-o activitate susţinută. Spre exemplu, studentul are de asimilat o cantitate de informaţie uriaşă. Bibliografiile recomandate sunt stufoase şi greu de descifrat, iar în anii de specializare, noutatea în continuă schimbare este aproape "inamicul public numărul 1". În acest moment intervine biblioteca şi bibliotecarul. Asimilarea informaţiei stocate pe documentul electronic trebuie sprijinită cu un instrumentar. Cu cât acesta este mai dezvoltat şi uşor accesibil utilizatorului, cu atât mai mult se poate ajuta singur, fără intervenţie din partea bibliotecarului. Bineînţeles că această autoformatare operează doar până la un nivel, după care este preluat de personalul competent. Documentele electronice achiziţionate în primul val sunt cele de referinţă. Ele au rolul de a fi un instrument de lucru în încercarea de a depăşi lipsa unor competenţe. Astfel, consultând un jurnal electronic, unii termeni specializaţi prezenţi în limbi străine, inseraţi în textul articolului sau chiar în interfaţa de acces pot bloca căutarea. Dicţionarul instalat pe echipament poate fi consultat imediat şi astfel se poate continua lectura. Studiind atent comportamentul utilizatorilor, printr-o eficientă colaborare s-au primit o serie de ghiduri de utilizare a interfeţei bazelor de date ProQuest. Scrise într-un limbaj comun, apelând la iamgine, orice utilizator cu abilităţi medii de utilizare a IT poate realiza o căutare de succes. Aşezând un astfel de ghid lângă fiecare echipament dedicat accesului, dând chiar posibilitatea reţinerii de către persoană şi împreună cu dicţionarul de limbă instalat pe calculator s-a observat ameliorarea practicii acestora în căutare. Pentru utilizatorii fără abilităţi IT este necesară intervenţia nemijlocită a bibliotecarului. Trebuie spus aici că instrumentele de lucru puse la dispoziţie, chiar şi elementare nu pot fi concepute de nivel 0, căci ar avea mărimea şi forma unor manuale. Pentru promovarea tuturor documentelor electronice a fost necesară o acţiune mai concentrată. Pentru bazele de date ProQuest şi Springer se pot concepe şi se pot realiza o seria de prezentări pe viu, chiar în spaţiile bibliotecii, pe echipamentul pus la dispoziţia publicului. Aceste prezentări au risipit teama utilizatorilor, iar întrebările puse celor care au făcut prezentarea dovedeau in interes vădit. Facilităţile de construire a unui profil de cercetare, care să îi permită utilizatorului să fie avertizat automat, imediat ce apare un nou articol în câmpul de cercetare fixat, suscita un viu interes. Cifrele de consultare din modulul de gestiune arată un impact bun, dar acţiunea trebuie să fie continuă. În acest sens se recurge la signaletică. Afişarea în format mare, chiar de la intrarea în bibliotecă şi revenirea cu aceasta pe uşa sălii de publicaţii seriale atrage atenţia zilnic. Pentru că este ştiut faptul că atenţia tinde să scadă pe măsură ce sunt recunoscute mereu aceleaşi repere. Forma de adresare trebuie studiată şi adaptată permanent. Uzând de orice canal de comunicare (verbal, non-verbal, vizual etc.) bibliotecarii sunt chemaţi să formeze utilizatorul în cunoaşterea colecţiilor. Iar cum listele lunare de noutăţi au deja un impact recunoscut, folosirea periodică (trimestrială) a acestui mijloc duce şi la promovarea bazelor de date. Achiziţia unui nou suport nu este decât primul pas, modul în care acesta ajune să fie exploatat pentru a obţine efecte în formarea universitară, nu poate lăsa indiferent pe nimeni. Politica de dezvoltare a colecţiilor trebuie să fie la fel de analitică şi în cazul publicaţiilor de hârtie, unde nu îţi permiţi să cumperi o lucrare proastă doar pentru că are o legătură mai specială. Trebuie ca acţiunea de integrare să se facă simţită în toate tipurile de activitate prezente într-o bibliotecă, fiind conştienţi că factorii determinanţi sunt destul de mulţi: intrumente de lucru, formarea continuă a bibliotecarului, formarea continuă a utilizatorului, acţiuni de promovare, valoarea informaţiei pe noile suporturi şi compatibilitatea cu nivelurile colecţiei. Viteza cu care fiecare bibliotecă tehnică va reuşi să producă integrarea noilor suporturi va fi diferită. Un rol important îl are şi calitatea, respectiv cantitatea de astfel de informaţie avută la dispoziţie, de dinamica schimbării din facultatea în care rezidă. Efectul aşteptat este prima webgrafie de recomandare din programa analitică a disciplinei, bazată majoritar pe resursele prezente în oferta documentară a bibliotecii. Asimilarea noilor tehnologii ale informaţiei pot produce modernizarea mult dorită a învăţământului românesc, atuurile acestei tehnologii nefiind deloc de neglijat. Astfel, utilizarea IT bine direcţionată contribuie la stimularea interesului studenţilor pentru lecţiile prezentate, diminuează efortul individual, permite gruparea acestora pentru realizarea de activităţi colective şi implicit conduce la formarea competenţelor şi aptitudinilor necesare obţinerii unei specializări universitare. 5. Biblioteca de chimie - un proiect vizionar cu sarcini imediat Proiectul managerial de faţă încearcă să pună în lumină unele puncte neclare prezente şi să aducă anumite propuneri de rezolvare a acestora pentru îndeplinirea obiectivelor bibliotecii. Se încearcă o adaptare la nevoile utilizatorului, cu procuparea continuă asupra calităţii actului biblioteconomic. a. Situaţia actuală a bibliotecii Biblioteca de Chimie face parte din reţeaua celor 14 biblioteci filiale specializate care funcţionează pe lângă facultăţile Universităţii din Bucureşti, integrate organizatoric şi profesional în complexul BCU. Biblioteca de Chimie a luat fiinţă în anul 1948, prin comasarea fondurilor de cărţi şi periodice ale Laboratorului de chimie anorganică (înfiinţat în 1868) cu cele ale Laboratorului de chimie organică (înfiinţat în 1885). Din 1950 devine filială a BCU, în a cărei structură rămâne până în anul 1975, când trece în subordinea Bibliotecii Centale a Institutului Politehnic din Bucureşti. Revenită, în anul 1993, în structura BCU, Biblioteca de Chimie s-a înscris în programul amplu de modernizare generală şi informatizare desfăşurat în întreaga reţea de filiale. Au fost organizate Sala de lectură şi Centrul de împrumut. În anul 2002 s-a realizat acţiunea de transferare, amplasare şi reorganizare a colecţiilor de documente în noul local. Din octombrie 2002, această filială, reorganizată şi complet modernizată, funcţionează în spaţii corespunzătoare. Biblioteca de Chimie a fost informatizată în anul 1996, prin introducerea sistemului de bibliotecă CDS/ISIS, iar de la începutul anului 2004 funcţionează în regim informatizat şi Centrul de împrumut cu acces direct la documente. Acesta deţine peste 8.000 de volume şi asigură împrumutul de publicaţii (cărţi) la domiciliu, oferind totodată facilităţi de rezervare a acestora şi prelungirea termenului de împrumut pentru studenţii şi cadrele didactice ale Facultăţii de Chimie. Utilizatorii au la dispoziţie o sală de lectură cu acces direct la documente (cu 40 de locuri), care deţine surse de informare generale (enciclopedii, dicţionare, lexicoane etc.) şi surse specializate reprezentate de tratate şi publicaţii seriale. Introducerea noilor tehnologii informaţionale în prelucrarea, stocarea şi difuzarea informaţiei a condus la apariţia de noi servicii oferite utilizatorilor. Biblioteca de Chimie deţine colecţii valoroase de documente din toate domeniile chimiei: Chimie generală, Chimie anorganică, Chimie organică, Chimie analitică, Chimie fizică, Chimie tehnologică, Chimie ecologică, Chimie bioanorganică, Biochimie, Radiochimie, Electrochimie. În colecţiile sale se găsesc lucrări ale profesorilor Petru Poni, C.I. Istrati, G.G. Longinescu, acad. Gh. Spacu, acad. R. Cernătescu şi acad. Costin Neniţescu din domeniul chimiei anorganice; ale acad. I. Murgulescu din domeniul chimiei fizice; ale acad. Raluca Ripan din domeniul chimiei analitice. De asemenea, posedă lucrări din domenii înrudite, şi anume: matematică, fizică, mineralogie, cristalografie, biochimie. Sala de lectură "Ovidiu Maior" şi Centrul de împrumut pun, împreună, la dispoziţia utilizatorilor spre consultare în acces direct peste 12.900 de volume (cărţi şi periodice), organizate pe următoarele domenii:
Misiunea bibliotecii Biblioteca de chimie are misiunea de a participa la procesul de instruire, formare şi educare, precum şi la activitatea de cercetare, producţie şi comercializare, prin dezvoltarea unei baze documentare şi de informaţii pertinente ştiinţific, destinate susţinerii programelor de învăţământ, de cercetare şi producţie, conştientă fiind de rolul strategic pe care biblioteca îl are în cadrul societăţii informaţionale. Obiectivele bibliotecii Principalele obiective sunt:
b. Activităţi desfăşurate în bibliotecă Biblioteca facultăţii de chimie face parte din strategia generală a BCUB. Ca orice organizaţie, biblioteca nu poate supravieţui fără o planificare, fără o evaluare a activităţilor viitoare, fără stabilirea unor priorităţi şi obiective, pentru a asigura dezvoltarea şi eficientizarea activităţii, "o strategie biblioteconomică trebuie să considere planificarea ca element fundamental şi primodial". Totodată planificarea serviciilor de bibliotecă se poate considera ca parte a planificării educaţiei şi cercetării şi este necesar să aibă locul ei bine determinat, fiind una dintre priorităţile acestei activităţi. Biblioteca de chimie s-a dezvoltat ca o bibliotecă hibridă, ce îmbină serviciile tradiţionale cu cele electronice, operând cu instrumente şi căi de acces bazate pe noile tehnologii. Obiectivele privind celelalte tipuri de activităţi cum ar fi achiziţia, evidenţa, catalogarea, indexarea, împrumutul la domiciliu, necesită rapoarte periodice şi comparative. Optimizarea tuturor activităţilor de bibliotecă duce în mod implicit la creşteri considerabile atât cantitative cât şi calitative. b.1. Dezvoltarea colecţiilor de documente Managemetul dezvoltării colecţiilor are ca scop promovarea bibliotecii prin valoarea colecţiilor de documente, prin caltatea resurselor informaţionale puse la dispoziţia utilizatorilor. Colecţiile bibliotecii trebuie analizate amănunţit pentru a se efectua o evidenţiere clară, profundă a circulaţiei documentelor, rezultanta directă a cerinţelor şi necesităţilor de informare ale utilizatorilor. Furnizarea de către Serviciul de Dezvoltare a Colecţiilor a unor cataloage de edituri, a unor liste de noutăţi sau cercetarea bazelor de date ale unor mari biblioteci trebuie să devină un punct de plecare pentru achiziţia de carte străină.
"Biblioteca universitară îşi probează utilitatea numai în măsura în care dă dovadă de mobilitate şi reuşeşte să rămână în acord cu problemele importante ale momentului pe care îl străbate, netrădându-şi, în acelaşi timp, esenţa perenă de punte peste veacuri şi generaţii". Reuşita unei biblioteci constă şi în faptul că trebuie să deţină ceea ce este cerut, de nevoile utilizatorilor, dacă publicaţiile circulă, biblioteca este activă. Unul din procesele ce contribuie la reuşită este eliminarea publicaţiilor depăşite. Un domeniu cum este chimia care evoluează foarte rapid are nevoie de primenire datorită învechirii informaţiei deţinute (deselectare). b.2. Evidenţa colecţiilor de documente Evidenţa publicaţiilor intrate în bibliotecă se realizează în trei etape:
Registrul inventar este oglinda bibliotecii; el trebuie să reflecte cu maximă exactitate fondurile acesteia şi necesită anumite elemente obligatorii, conform legislaţiei în vigoare. În prezent ne propunem continuarea activităţii de recotare a periodicelor existente în bibliotecă. În viirot va fi necesară schimbarea CDS/ISIS cu un alt program informatic performant (ex.: VUBIS) care să permită ţinerea registrului inventar în mod informatizat, atât pentru fondul de carte cât şi pentru periodice. b.3. Catalogare şi indexare Activitatea de catalogare şi indexare a publicaţiilor este o operaţiune complexă şi deosebit de importantă, calitatea acesteia reflectă imaginea pe care o are biblioteca în rândul cititorilor săi. Obiectivul principal este prelucrea conform standardelor de calitate a tuturor tipurilor de documente. Procesul de retroconversie a cărţilor va continua. Coordonarea şi controlul înregistrărilor bibliografice trebuie făcută zilnic pentru a elimina gradul de subiectivism al descrierilor. b.4. Organizarea şi conservarea colecţiilor Procesele de recondiţioanare trebuie să fie permanente. În aces sens va continua:
Va trebui începută introducerea periodicelor în baza de date. O măsură urgentă în acest sens, ar fi reorganizarea depozitului de periodice. b.5. Comunicarea documentelor Comunicarea colecţiilor reflectă întreaga activitate a bibliotecii, precum şi imaginea văzută prin prisma utilizatorilor săi. Câteva activităţi care trebuie realizate pentru atingerea obiectivelor:
b.6. Formarea şi informarea utilizatorilor Principalele obiective de urmărit în relaţiile cu utilizatorii sunt:
c. Dezvoltarea unui serviciu informaţional comercial Faţă de existenţa serviciilor actuale în bibliotecă şi ţinând seama de consideraţiile anterioare, strângerea legăturilor cu mediile industriale şi de afaceri este o sursă sigură, pe termen lung şi de valoare financiară importantă, de aceea ne proprunem realizarea unui serviciu informaţional comercial, pe care managementul îl consideră drept furnizorul unui venit acumulabil al bibliotecii, în circumstanţele economice generale. De asemenea, o astfel de abordare va permite o implicare mai directă în dezvoltarea de produse şi servicii ale industriei şi cercetării chimice, anulând unele paralelisme şi redundanţe supărătoare. Este posibilă, ba chiar de dorit, reorientarea unui membru cu experienţă al personalului bibliotecii către activitatea de marketing, cu obiectivul sistematizării eforturilor de până acum, în vederea punerii pe piaţa serviciilor oferite de bibliotecă şi în scopul conectării eforturilor proprii de informare cu cele puse pe piaţa informaţiei de către entităţi similare. Dezvoltarea unui serviciu informaţional comercial presupune discutarea şi realizarea următoarelor facilităţi ce trebuie oferite în mod unitar, agregat pieţei:
Răspunsul la întrebările puse de utilizatori trebuie să fie o chestiune de regularitate, fie el în forma electronică, pe fax sau la telefon. Acest serviciu comercial va permite atât taxarea companiilor, institutelor, experţilor care au nevoie de informaţie procesată, structurată, dar va constitui şi o puternică modenă de schimb în realizarea unor inter-relaţii de profil cu companii chiar comerciale (a se vedea cazul celor farmaceutice, cu foarte mulţi bani şi în căutare de chimişti) care necesită un tratament preferenţial şi de termen lung. Acest tip de activitate va permite şi o conectare a bibliotecarului la viaţa reală a chimiei în societate, la distincţia utilă dintre studiul ştiinţific în sine şi aplicaţia producătoare de resurse financiare. Astfel, biblioteca integrată sistemului informaţional va fi capabilă să se ocupe, inclusiv asigurând confidenţialitatea necesară, cu anumite tipuri de întrebări ale "chimiei de afaceri", în prelungirea serviciilor clasice, care se adresează problemelor strict tehnice sau ştiinţifice:
d. Crearea de legături cu alte produse şi servicii informaţionale ale chimiei Importanţa acestei activităţi este fundamentală, având în vedere orientarea exclusive către utilizator a bibliotecii tehnice. Astfel, un serviciu sau o activitate curentă de căutare trebuie să ducă la asigurarea subscriptorilor, a abonaţilor, a utilizatorilor ca acurateţea informaţiei merită timpul şi eventual banii consumaţi cu această bibliotecă, evaluarea făcută de către utilizator celor mai noi sisteme informaţionale şi resurse. În acest sens subliniem faptul că "informaţia relevantă pentru cei ce lucrează în chimie" este azi utilizată în sens larg. Chimiştii au nevoie de informaţie "non-chimică" pentru munca lor şi invers. De exemplu, băncile şi alte instituţii care nu se află în primul rând al utilizării informaţiilor din chimie pot să aibă totuşi nevoie de cunoştinţe de specialitate din industria chimică, măcar şi pentru procesul investiţional. În general, procesul de inter-schimbare a informaţiei în domeniile industriale este cvasi-unanim, biblioteca putând juca rolul de catalozator de marcă. Introducerea Internetului în această ecuaţie a identificării, procesării, transmiterii şi asimilării informaţiei, scurtează drumul spre cunoaştere, aduce împreună zone din industrii şi chiar din ţări altădată imposibil de gândit împreună. Practica educaţională este supusă aceloraşi consideraţii, afectată fiind însă de specificitatea ei. Vehicularea ideii de modificare a practicii educaţionale trebuie să plece de la mai multe etape succesive care să aibă ca rezultat:
Procesele pedagogice se modifică în mod considerabil. Triunghiul clasic: profesor - student - disciplină de studiu este atins în fiecare din elementele sale (analizate independent precum şi în context relaţional). De asemenea, modificări importante se produc la nivelul activităţilor de cercetare. Introducerea tehnicilor de calcul şi de comunicare a schimbat meseria de cercetător. Profesorul din modelul pedagogic tradiţional continuă să fie evaluatorul şi în noua formulă universitară, chiar dacă sala de curs sau de seminar se extinde până la pierderea totală a zidurilor. Mutaţiile profesionale ale dascălului merg către trecerea de la activităţi individuale la activităţi de echipă (partajarea activităţilor de cercetare cu alţi colegi), trecerea de la activităţi de expunere la activităţi de coordonare şi evaluare (stabilirea unor relaţii tutoriale), modificarea metodelor pedagogice prin utilizarea IT ca material didactic, interpesonalizarea relaţiei profesor-student. Profesorul nu este simplu transmiţător de conţinut ci în egală măsură un purtător de metode privind accesul la mesajul însuşi. El trebuie să ajute fiecare student să obţină cunoştinţele necesare obţinerii unei specializări superioare, dar şi competenţele specifice muncii intelectuale. Studentul rămâne principalul beneficiar al activităţilor universitare. Mai mult decât atât, el este un participant activ, se implică în procesele ce determină formarea sa. Atributele noilor tehnologii au permis acestora să-şi dezvolte noi abilităţi şi aptitudini. Din această cauză, îmbinând utilul cu plăcutul, s-au produs cele mai multe mutaţii contructiv-formative. Biblioteca tehnică trebuie să aibă în vedere aceste realităţi şi să acţioneze în consecinţă. Profesorul şi studentul trebuie să rămână printre utilizatorii săi privilegiaţi. 6. Configurarea unui plan managerial şi comentariu asupra realizării lui Cu toate consideraţiile de mai înainte, este necesar să sintetizăm un plan de acţiune, care să pună într-o ordine firească acţiunile ce trebuie demarate, împreună cu resursele lor. Astfel planul nostru managerial va conţine:
Acestea sunt câteva din posibilele acţiuni imediate. Ele au avantajul de a nu necesita personal suplimentar. Ele pot proba într-un interval scurt faptul că pot aduce fonduri reale (şi nu subvenţii), dintr-o activitate recunoscută şi cerută de utilizatori. Acestea pot pune într-o dinamică specială biblioteca de chimie, iniţiind un program pilot de orientare a activităţii către utilizator. 7. În loc de concluzii Desigur, un plan managerial rămâne să fie necesar ca o orientare generală şi un mod transparent de a declara intenţiile, de a cuantifica resursele. Cele spuse mai sus nu au totuşi pretenţia unui plan de acţiune care să poată fi implementat în această formă. Ele totuşi pot constitui baza reală a ceea ce se poate întreprinde dacă se are în vedere această orientare. Centrarea pe utilizator, utilizarea de servicii informaţionale comerciale, folosirea cât mai intensivă a tehnologiei informaţiei şi cooperarea extinsă cu toate organizaţiile interesate în chimie sunt până la urmă sinteza întregii prezentări de mai sus. Metodele a atinge aceste scopuri sunt variate, depinde de mijloacele materiale financiare, de calitatea resursei umane, dar mai ales de imaginaţia managerului. Einstein spunea: "În viaţa noastră, inclusiv în ştiinţă, imaginaţia este cu mult mai importantă decât cunoaşterea". Lucrarea a fost elaborată în acest spirit.  Chimist Roxana JALBĂ Biblioteca de Chimie |
 | |
|
|