La sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea, în contextul asumării conştiente de factorii de decizie politică şi de către clasa conducătoare a unui program de apărare şi întărire a Ortodoxiei, a cărui rol în păstrarea şi devzoltarea unităţii de neam şi de limbă a fost corect sesizat, tipografiile din Ţările Române vor cunoaşte o dezvoltare deosebită. Fenomenul se datorează faptului că în programul anterior invocat un punct esenţial îl constituia înzestrarea Bisericii cu literatura de cult accesibilă ca limbă atât credincioşilor cât şi unei mari părţi a slujitorilor altarului, care nu mai cunoşteau, aşa după cum consemnează numeroase izvoare contemporane, limba slavonă a vechii literaturi liturgice.

În fruntea acestui extraordinar proiect s-au aflat doi harnici vlădici ai Ţării Româneşti, mitropoliţii Teodosie şi Antim, ce vor fi puternic sprijiniţi în plan moral şi material de Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, cei doi domnitori, mari mecenaţi ai culturii române, ce vor marca emblematic această perioadă.

Astfel, în contextul invocat, tiparul românesc va fi angajat, atât în mod implicit, prin imprimarea unor cărţi menite programatic să fie de folos "la un norod întreg întreg: Românilor, Moldovenilor şi Ungrovlahilor", cât şi explicit, prin diseminarea unor aserţiuni ce susţin originea comună şi unitatea de limbă şi neam a românilor, în concretizarea acestor două idei fundamentale ale vieţii intelectuale.

Dovada clară a poziţiei privilegiate ce îi este rezervată tiparului în viaţa culturală a românilor o constituie şi apariţia unei noi tipografii, la Episcopia Râmnicului, tocmai la începutul secolului al XVIII-lea, în 1705, imediat după gestul de tristă amintire al mitropolitului Atanasie Anghel, gest cu posibile profunde implicaţii asupra unităţii spirituale şi de neam a românilor din Transilvania ce urmau să rămână, în noile condiţii, expuşi prozelitismului agresiv al bisericii catolice. Poate cea mai elocventă dovadă a faptelor ce au impus apariţia acestui nou centru tipografic este furnizată de patriarhul Dosithei, care în prefaţa primei cărţi ieşite de sub teascurile tipografiei râmnicene Tomul Bucuriei, consemnează cele "ce fac în timpurile noastre Popolatri asupra bisericii catolice (ortodoxe)", enumerând acţiunile cardinalului "Kolonitz, care a scris din Viena... ca... Vlachii... care sunt în Ardelia (Transilvania)..., să citească cu adaus, să primească azimile, să mărturisească Purgatoriul şi pe Papa de la Roma să-l proclame infailibil şi a tot puternic"1. Împrejurări care asociate cu atitudinea episcopului Ilarion al Râmnicului, ce îngăduise închinătorilor acestei religii să-şi ridice biserică în Râmnic şi să îşi îngroape morţii în cimitirul episcopiei, fapt de natură să îi atragă depunerea din scaunul episcopal de către un sinod convocat de patriarhul Dosithei cu aprobarea lui Constantin Brâncoveanu2, vorbesc limpede despre aceste primejdii şi despre necesitatea luării de atitudine hotărâte.

Faptul că această tipografie a început să funcţioneze în centrul eparhial al Râmnicului, atât de aproape de graniţa transilvană, în timpul vlădiciei Antim Ivireanul, unul din corifeii introducerii limbii române în Biserică, desemnat să-l înlocuiască pe Ignatie, reprezintă necesara reacţie ortodoxă şi vorbeşte elocvent despre importanţa şi semnificaţia gestului.

Data la care a fost întemeiată prima tipografie la Râmnicul Vâlcea, 1705, după 16 martie, şi persoana ce a creat această nouă tipografie, episcopul Antim Ivireanul, sunt elemente asupra cărora au căzut de acord toţi certătorii chestiunii3.

Majoritatea lor, şi cităm numai pe episcopul Athanasie, G. Ionescu, M. Păcurariu, A. Sacerdoţeanu, G. Ştrempel, sunt de acord cu faptul că cel ce a întemeiat această tipografie a adus materialul şi utilajul tipografic de la mănăstirea Snagov.

Credem, la rândul nostru, că lucrurile s-au petrecut astfel şi în sprijinul acestei convingeri vom mai invoca două argumente. Sperăm că demonstraţia noastră să convingă în privinţa aspectelor amintite şi, în acelaşi timp, să lămurească proprietarului acestei tiparniţe.

Se ştie că Antim Ivireanu a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 17054, rămănând la Bucureşti după această dată suficient timp pentru a imprima o carte în limba greacă, Slujba sfântului Visarion, pe a cărei pagină de titlu este menţionat : "tipărită..., de către iubitorul de Dumnezeu Episcop al Râmnicului, Domnul Antim"5. Fără a presupune că tipărirea celor şapte coli şi jumătate, câte erau necesare lucrării menţionate, i-au luat prea mult timp, totuşi această muncă, asociată cu obligaţiile legate de preluarea noii demnităţi, au făcut ca, foarte probabil, Antim Ivireanul să poată să-şi înceapă activitatea tipografică la Râmnic mai devreme de a doua jumătate a lunii aprilie.

Producţia tipografică a noii oficine, în anul în care şi-a început activitatea, totalizează 410 coli tipografice, atât cât însumeazăAntologhionul, în româneşte şi slavoneşte. Tomul Bucuriei, în greceşte şi lucrarea lui Antim, Învăţătură pre scurt pentru taina pocăinţei, în româneşte. Dacă am presupune un tiraj de numai 500 de exemplare din fiecare lucrare, am constata că au fost multiplicate în acest interval de opt luni, opt luni şi jumătate, timp scurs de la venirea lui Antim Ivireanul la Râmnic până la sfârşitul lui 1705, 205.000 coli la presele noii tipografii.

În condiţiile în care trebuie să ţinem seama că aceste 240 - 255 de zile nu au fost integral zile lucrătoare, în perioada amintită calendarul ortodox reţinând numeroase zile de sărbătoare, când nu se lucra, ni se pare imposibil ca episcopul Antim şi echipa sa să fi putut tăia literă, confecţiona matriţele şi presele, turna slovele necesare noii tipografii, procura materialele necesare şi imprima cele 205.000 coli.

Susţinem acest lucru comparând situaţia în discuţie cu aceia de la mănăstirea Snagov, unde Antim Ivireanul, numit egumen al acestui lăcaş în 16946, va înfiinţa o tipografie. Tipografie care îşi va începe activitatea abia în 1696, deci după doi ani de la demararea probabilă a lucrărilor, iar prima carte imprimată aici cu literă nouă, tăiată de Antim Ivireanul, Evanghelia, va apărea abia în 1697, la un interval de trei ani de la sosirea lui Antim la Snagov.

Producţia anului 1705 ne induce imaginea unei tipografii mari, având nu mai puţin de patru prese şi cel puţin opt case de litere ce au trebuit să fie umplute, numeroase unelte necesare turnării şi corectării literei de tipar precum şi tipăririi propriu-zise.

Acest bogat material tipografic credem că nu a putut fi comandat şi adus la Râmnic din străinătate, deoarece faptul ar fi trebuit să se petreacă într-un timp extrem de scurt, imposibil de atins în practică, pentru ca, în intervalul în discuţie, să mai fi rămas şi timpul necesar imprimării celor trei cărţi amintite.

Pentru chestiunea în discuţie trebuie amintit faptul că pe nici una din cărţile apărute la Râmnic între 1705 şi 1708 nu apare vreo menţiune de proprietate a episcopiei asupra tipografiei, deci, este exclus să fi fost făcută o comandă de material tipografic pe seama episcopiei pentru a îşi înfiinţa o tipografie fără ca ulterior, pe cărţile tipărite acolo, să nu se consemneze proprietarul tipografiei conform practicilor din epocă. În atare situaţie singura soluţie pe care o putea adopta vlădica Antim era aceia a folosirii unui material tipografic existent în ţară.

Întrucât pe nici una din cărţile ieşite de sub teascurile noii tipografii de la Râmnic nu apare vreo menţiune relativă la o proprietate domnească asupra acesteia, înseamnă că materialul tipografic de aici nu provenea din nici o altă tipografie domnească.

Excluzând deci posibilitatea ca episcopia să fie proprietara tipografiei prin investiţii în material tipografic nou sau ca acest material să provină dintr-o tipografie domnească, fapt ce ar fi conferit domniei calitatea de proprietară a acesteia, se impune concluzia că Antim Ivireanul trebuie să fi fost proprietarul acestui material pentru a putea să-l ducă acolo unde credea necesar, lucru de care sperăm să convingem.

Astfel pentru prima carte imprimată la Râmnic, cu slove chirilice, a fost folosită litera de rând cu care fusese tipărită Evanghelia, Snagov, 16977, literă tăiată de Antim, şi care, după imprimarea Evangheliei, carte pe care nu există nici o menţiune referitoare la proprietatea asupra tipografiei în care a fost realizată, nu a mai fost folosită la Snagov. Aici, s-a folosit, în continuare, pentru tipărirea cărţilor româneşti litera Bibliei lui Şerban, care era proprietatea tipografiei romneşti din Bucureşti. Această literă provenind dintr-o tiparniţă domnească şi tipografia în care ea a fost adusă era, firesc, tot proprietatea domnului, lucru atestat de prezenţa pe pagina de titlu a lucrării lui Maxim Peloponezianul Carte sau Lumină, tipărită la Snagov în 1679, cu această literă, a menţiunii: "Şi s-au tipăritu în Typografiia Domnească în Sf[a]nta mănăstire în Snagov"8. De altfel, atunci când, în 1701, a fost reluată activitatea tipografică la Bucureşti, această din urmă literă va fi folosită acolo şi nu aceea a Evangheliei din 1697. În acest context trebuie subliniat faptul că pe pagina de titlu a Noului Testament imprimat în 1703 tocmai cu această literă a Bibliei, există menţiunea: "În Typografia domnească"9.

Aşadar, la Râmnic, pentru realizarea tipăriturilor româneşti, a fost adus materialul tipografic necesar: ponsoane, matriţe, garnitura de litere chirilice confecţionată de Antim Ivireanul pe când era egumen la Snagov şi care îi aparţinea.

Pentru litera grecească s-a procedat la fel, anume au fost aduse de la Snagov la Râmnic ponsoanele şi matriţele cu care realizat garnitura de litere folosită la imprimarea lucrării lui Ioan Comnen, Proschinitarul Sfântului Munte, pe a cărui pagină de titlu se preciza: "În teascurile lui Antim Ivireanul"10.

Faptul că Ioan Comnen, doctorul lui Constantin Brâncoveanu, deci, o persoană interesată să menajeze toate susceptibilităţile domneşti, afirmă pe pagina de titlu a cărţii sale că şi-a imprimat lucrarea "în teascurile lui Antim Ivireanul", cu toate implicaţiile pe care o astfel de afirmaţie le presupune, asociat cu cele susţinute de Antim în scrisoarea pe care o va adresa domnitorului la 13 ianuarie 1712, referitoare la "ce am făcut acolo [la mănăstirea Snagov]... din sudoarea feţii mele"11, precum şi faptul că acest material tipografic va ajunge la Râmnic odată cu Antim Ivireanul, pledează în favoarea opiniei noastre privind proprietatea sa asupra acestei tipografii. De altfel nu trebuie uitat faptul că celelalte cărţi greceşti apărute la Snagov erau relizate cu o literă deosebită de cea folosită în 1701 şi că aceasta aparţinea categoric unei tipografii domneşti după cum afirma Galaction Videlis, editorul Antologhionului din 1697, care în prefaţa acestei masive lucrări, dedicate lui Constantin Brâncoveanu, declara că a fost imprimată: "în Typografia ce aţi fundat cu propria Voastră cheltuială şi îngrijire"12.

Materialul tipografic grecesc aparţinând lui Antim Ivireanul nu a fost adus direct la Râmnic, ci a fost folosit de proprietarul său la imprimarea cărţilor greceşti pe care le-a scos de sub teascuri la Bucureşti, începând cu a doua ediţie din lucrarea lui Ştefan Brâncoveanu, Cuvânt panegiric la martirul Ştefan, apărută în 1702. Este probabil ca litera de rând, foarte solicitată la Bucureşti, să fie turnată din nou aici, înainte de a ajunge la Râmnic. Trebuie să mai observăm că pe nici una din cărţile în limba greacă tipărite la Bucureşti cu literele de la Snagov, litere folosite "în teascurile lui Antim Ivireanul" şi realizate de acesta cu cheltuiala sa, după cum am arătat, nu a fost înscris proprietarul tipografiei, deşi, evident, erau lucrate "în typografiia domnească" din Bucureşti, acolo unde "smeritulu întru Ieronmonahie Antimu Ivireanu"13 imprima Noul Testament în 1703.

Despre proprietatea vlădicei Antim asupra acestei tipografii vorbeşte cu elocvenţă şi faptul că atunci când, după moartea mitropolitului Teodosie, la 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, el va fi întronizat ca mitropolit14, una din primele sale acţiuni a fost instalarea unei tipografii la Târgovişte. Această tipografie din care au ieşit 21 de lucrări15, a folosit materialul tipografic de la Râmnic, unde, dealtfel, odată cu plecarea lui Antim activitatea tipografică a încetat. Ea îi aparţine categoric lui Antim Ivireanul după cum atestă cele consemnate pe pagina de titlu a Serviciului bisericesc, prima carte ieşită de sub teascurile de la Târgovişte, unde se afirmă"... tipărită... De prea sfinţitul... Mitropolit al Ungrovlachiei... Antim din Ivir, cu cheltuiala şi cu tiparul său"16.

Credem că toate aceste fapte demonstrează convingător că prima tipografie care a funcţionat la Râmnic, între 1705 şi 1708, a fost înzestrată cu material tipografic aparţinând lui Antim Ivireanul şi că aducerea vlădicăi Antim la Râmnic şi temeinicirea tipografiei de acolo au avut semnificaţii şi rosturi majore în îndeplinirea rolului Bisericii ca factor esenţial al întăririi unităţii spirituale, de neam şi limbă a românilor.

 

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. I. Bianu, N. Hodoş şi D. Simonescu, Bibliografia românească veche, vol I (1508-1716), Bucureşti, 1903, p. 456 (În continuare BRV)

2. Ghenadie Enăceanu, Mitropolia Ungro-Vlahiei. Condica Sfântă, vol. I, Bucureşti, 1896, p. 95.

3. G. Ionescu, Călăuza tipografului, Bucureşti, 1904, p. 140; Idem, Tipografia Episcopiei de la Râmnicul Vâlcea, în: "Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie", vol. X, 1909, fasc. III, apr.-iun., p. 329; Athanasie al Râmnicului, Sfânta Episcopie e eparhiei Râmnicului Noul Severin, Bucureşti, 1906, p. 90-91 şi 277; C.D. Fortunescu, Istoria tiparului în Ţările Române, Secolul al XVIII-lea, în: "Almanahul Graficei Române", II, 1925, p. 117-119; D. Bogdan, Viaţa lui Antim Ivireanul, în: "Biserica Ortodoxă Română", LXXIV, 1950, nr. 8-9, p. 680; pr. N. Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, în: "Biserica Ortodoxă Română, LXXIV, 1956, nr. 8-9, p. 727; A. Sacerdoţeanu, Tipografia Episcopiei Râmnicului (1705-1825), în: "Mitropolia Olteniei", XII, 1960, nr. 3-4, p. 295-296; G. Ştrempel,Introducere, în: Antim Ivireanul, Opere, Bucureşti, 1972, p. XVI; Idem, Antim Ivireanul, Bucureşti, 1997, p. 40; M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Ed. a-IIa. Vol. II, Bucureşti, 1994, p. 147.

4. M. Păcurariu, loc. cit.

5. BRV, I, p. 463

6. G. Ştrempel, op. cit., p. 81

7. Pr. N. Şerbănescu, Istoria mănăstirii Snagov, Bucureşti, 1944, p. 1.

8. BRV, I, p. 370.

9. Ibidem, I, p. 448.

10. Ibidem, I, p. 423.

11. Antim Ivireanul, Opere, 1972, p. 227

12. BRV, I, p. 349.

13. Ibidem, I, p. 448

14. M. Păcurariu, op. cit. , II, p. 146

15. D. Bădără, Tiparul românesc la sfârşitul secolui al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, Brăila, 1998., p. 82-83.

16. BRV, I, p. 480.